mediaLOOK logo
@
Bucureşti 2010-03-22

R&M: Orizont optimist

Climat dificil pe piaţă / Creştere în India şi Ungaria / Soluţii şi proiecte strategice importante

Producătorul elveţian de echipamente pasive de reţea Reichle & De-Massari AG (R&M, www.rdm.com) a raportat o cifră de vânzări de 192 milioane CHF pe anul fiscal 2009 (130 milioane EURO), cu 22% mai puţin faţă de 2008. „La începutul anului trecut, declinul vânzărilor nu a fost prognozat la amploarea constatată ulterior. Scăderea înregistrată reflectă climatul dur de pe piaţă”, a declarat Martin Reichle, CEO R&M. “Am reuşit să compensăm parţial descreşterea în ultimul trimestru. Suntem încrezători în viitor”, a adăugat acesta. Indicatorul EBIT pe 2009 a fost de 6%. “Este un rezultat satisfăcător, obţinut în urma aplicării unor importante tăieri de costuri şi a continuării proiectelor strategice fără să ne abatem. Ştiam de ceva vreme că vom reuşi să ne acoperim costurile. În cele din urmă am reuşit să încheiem anul fiscal cu un mic profit”, a continuat Martin Reichle.

Exporturile au reprezentat 75% din totalul vânzărilor (faţă de 78% anul trecut). Criza economică şi cea financiară au fost mai puţin severe în Elveţia şi astfel, ponderea afacerilor locale s-a îmbunătăţit în cadrul valorilor globale. Totuşi, profitul înregistrat în Cantoanele Elveţiene a scăzut uşor. Principalele segmente de piaţă au fost afectate semnificativ de criza globală. India şi Ungaria au fost singurele pieţe pe care R&M a înregistrat creşteri ale vânzărilor. Primele estimări indică faptul că R&M şi-a îmbunătăţit uşor cotele de piaţă în toate regiunile, comparativ cu competitorii săi.

Numărul de angajaţi s-a redus de la 650, în 2009 la 600, în 2010. R&M a mărit personalul departamentelor de managementul produselor, de cercetare şi dezvoltare, ca parte a eforturilor internaţionale de a promova soluţiile pentru centrele de date, dezvoltarea infrastructurilor Fiber To The Home (FTTH) şi a noilor tehnologii precum Cat. 6A. Noile soluţii de cablare şi o serie de proiecte strategice sunt extrem de importante pentru a repoziţiona R&M pe un trend ascendent de vânzări. Unul dintre aceste proiecte strategice este noul Centru de Inovaţie, Producţie şi Logistică, construit lângă sediul general din Wetzikon. În plus, R&M a pregătit şi a lansat în 2009 cel de-al doilea nod logistic regional, localizat în Emiratele Arabe Unite. În viitor, compania urmăreşte să transfere mai multă responsabilitate şi expertiză, precum şi mai multe servicii de suport către cele şapte regiuni de vânzări, pentru a putea răspunde mai bine solicitărilor clienţilor şi pentru a lucra mai strâns cu partenerii locali.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să vizitaţi www.rdm.com.

Reichle & De-Massari

Reichle & De-Massari AG (R&M) dezvoltă şi produce soluţii pasive pentru nivelul fizic al reţelelor de comunicaţii. Produsele de excepţie din domeniul conecticii de cupru şi fibră optică i-au adus companiei reputaţia de lider în clasa echipamentelor premium, care adaugă valoare reţelelor performante. R&M are tradiţie în generarea de noi standarde privind modularitatea şi simplitatea în instalare şi în mentenanţă.

Compania are reprezentanţe de marketing în 30 de state, grupate pe 7 regiuni. Un procent de 75% din vânzările R&M sunt obţinute din exporturi. Veniturile înregistrate în 2009 totalizează 192 milioane CHF (130 milioane EURO), indicatorul EBIT fiind de 6%. Compania investeşte anual mai mult de 10 milioane CHF în domeniul cercetării şi dezvoltării. R&M se numără printre cele mai mari 500 de companii din Elveţia, având aproximativ 600 de angajaţi. Compania este independentă, fiind deţinută de către familia Reichle şi condusă de cea de-a doua generaţie a acesteia.