mediaLOOK logo
@
ASUS incurajeaza revolutia Green Computing prin seria de laptopuri Bamboo
Bucureşti 2008-10-29

ASUS incurajeaza revolutia Green Computing prin seria de laptopuri Bamboo

ASUS, companie apreciată în 2007 de către oekom* drept foarte prietenoasă cu mediul înconjurător prin activitatea sa în industria de computere şi periferice, a lansat seria de notebook-uri ASUS Bamboo, produse inovative încastrate în bambus, care sunt “green” din perspectiva fiecărei etape a vieţii lor – de la concepţie, la producţie, la eventuala reciclare şi eliminarea lor de pe piaţă. În dezvoltarea laptopurilor ASUS Bamboo, angajaţii companiei de la fiecare nivel ierarhic au valorificat întreaga paletă de expertize privind protecţia mediului pe care compania le-a acumulat începând din 2002, anul lansării iniţiativei Green ASUS. Totodată, s-au folosit un design complet verde şi unelte de management create special pentru a încuraja adoptarea principiilor “green”.

Seria ASUS Bamboo reprezintă un punct de reper în evoluţia companiei ASUS şi a întregii industrii IT, deoarece a dat semnalul că adoptarea tehnologiilor verzi nu mai ţine de domeniul conceptelor, ci se poate vorbi de implementarea acestora în producţia de serie. Acest produs este o dovadă că ASUS îşi respectă angajamentul de a dezvolta în mod continuu capabilităţile ecologice de producţie. Totodată, ASUS Bamboo este un exemplu concret că cerinţele actuale de operare pot fi satisfăcute în condiţii de producţie sigure pentru Planetă, mai ales atunci când principiile “green” sunt integrate în filosofia furnizorului de soluţii – aşa cum se întâmplă în cazul companiei ASUS.

Seria ASUS Bamboo: Un mariaj perfect dintre artă şi inginerie
Primul lucru care atrage atenţia privitorului este carcasa din bambus Moso. Aceasta este realizată cu precizia şi grija caracteristice artei şi instrumentelor din bambus şi tehnicilor de prelucrare. Senzaţia tactilă organică, parfumul înviorător şi frumuseţea minimalistă a bambusului îi conferă notebook-ului ASUS Bamboo o aură impresionantă de spiritualitate, căldură şi farmec de lume veche, în timp ce materialele sintetice reci şi metalele impersonale încearcă doar să reproducă. Utilizatorii vor simţi diferenţa la fiecare atingere, bambusul degajând instant un aer familiar, precum senzaţia la atingerea rapidă cu degetul a suprafeţei unei mobile. Sentimentul apropierii de natură devine şi mai puternic la folosirea touch pad-ului. Textura fibrei naturale de bambus de pe dispozitivul de navigare oferă senzaţia atingerii unui bambus real. Mai mult decât atât – precum orice piesă de artă originală – fiecare notebook ASUS Bamboo este unic, fiecare având propria textură naturală. Individualitatea fiecărei unităţi va fi şi mai puternic nuanţată în urma diverselor prelucrări, care vor genera culori diferite, precum şi după gravarea cu laser a unor elemente de design distincte pe suprafaţa clapei din bambus.

Seria de laptopuri ultra-subţiri ASUS Bamboo cuprinde două versiuni: un model de 12,1” care cântăreşte 1,57kg şi altul de 11,1” şi o greutate de 1,25kg. Ambele variante folosesc procesoare Intel® Core™2 Duo şi memorie RAM DDRII.


ASUS Super Hybrid Engine: o inovaţie de generaţie următoare în privinţa eficienţei energetice
Laptopurile din seria Bamboo au o eficienţă energetică remarcabilă graţie tehnologiei exclusive ASUS Super Hybrid Engine, care a implicat reproiectarea completă de către inginerii ASUS a hardware-ului, software-ului şi a BIOS-ului.

Cea mai importantă inovaţie adusă de Super Hybrid Engine este aceea că oferă utilizatorilor controlul de care au nevoie pentru a obţine nivelul dorit de performanţă – să reducă consumul energetic sau să crească performanţele de operare. În privinţa îmbunătăţirii eficienţei energetice, Super Hybrid Engine poate extinde autonomia bateriei cu 30% - 70% faţă de notebook-uri cu aceleaşi specificaţii, dar fără această tehnologie. În acelaşi timp, utilizatorii pot spori performanţele de operare cu până la 23%. Aceste lucruri sunt posibile printr-o monitorizare inteligentă a cerinţelor energetice ale componentelor laptopului, urmată de ajustarea automată în timp real a tensiunii de alimentare conform consumului. Astfel se optimizează atât performanţa sistemului, cât şi eficienţa energetică a acestuia. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta manual un mod de lucru predefinit dintr-o listă de opţiuni, iar notebook-ul se va conforma cerinţelor respective.

Prin optimizarea consumului energetic, tehnologia Super Hybrid Engine permite reducerea anuală a emisiuniilor de CO2 cu 12,3 kg per notebook. Având în vedere că ASUS livrează aproximativ 6 milioane de laptopuri pe an, emisiile globale de CO2 se vor putea reduce cu aproximativ 73,8 milioane de kilograme de CO2, fapt ce ar echivala cu plantarea a 36 de milioane de copaci anual.

Bambusul ca material alternativ: Alegerea naturală
Compania ASUS este recunoscută pe plan internaţional pentru munca de cercetare şi pentru folosirea inspirată a materialelor bio-degradabile - precum pielea - în cadrul produselor sale, însă decizia de utiliza bambusul este una ingenioasă. Prin folosirea bambusului, care are o impresionantă rezistenţă la rupere, punând chiar în inferioritate multe aliaje metalice, seria de laptopuri ASUS Bamboo prezintă o elasticitate ridicată. Această proprietate a fost demonstrată chiar de către primul exemplar, care a supravieţuit unor condiţii vitrige pe vârful înzăpezit Qomolangma, la o altitudine de 8848 de metri. Bambusul are o rată de creştere pe care nicio altă plantă nu o poate atinge. Este binecunoscut faptul că poate creşte 60 de cm în doar 24 de ore, atingând înălţimea maximă în câţiva ani. Bambusul are capacitatea de regenerare după tăiere, fără să fie nevoie de replantare, fiind astfel resursa perfectă care se poate reface singură.

Este uşor să fii verde
Esenţa mesajului susţinut de seria ASUS Bamboo - “este uşor să fii verde” – prinde rezonanţă atât la utilizator, cât şi la furnizorul de soluţii. Pentru consumatori, a fi verde reprezintă preocuparea pentru o achiziţie inteligentă, luând în calcul şi ideea protejării mediului înconjurător. Prin alegerea unui notebook ASUS Bamboo – sau a unui alt model ASUS realizat după aceleaşi principii “green” – în defavoarea unei alternative mai puţin ecologice, utilizatorul va contribui la conservarea mediului.

Pentru furnizorii de soluţii, cheia adoptării tehnologiilor verzi presupune să priveşti mereu înainte, să depăşeşti cerinţele simple reglementate şi să le inspiri oamenilor implicaţi valorile ecologice. Din această perspectivă, ASUS este un reper de succes. Spre exemplu, în privinţa seriei ASUS Bamboo, angajaţii din diverse departamente - cercetare şi dezvoltare, strategie, producţie, aprovizionare, controlul calităţii, vânzări şi marketing, chiar şi cele administrative - s-au raliat pe baza unor principii ecologice stabilite de către un comitet condus de către Preşedintele ASUSTek Computer Inc., Jonney Shih. Acest lucru a fost posibil datorită implicării companiei în dezvoltarea unor proiecte ecologice, disponibilităţii sistemelor avansate de producţie şi de aprovizionare şi în urma investiţiilor considerabile în platforme de e-learning orientate pe teme ecologice şi în programe de educare a angajaţilor.

Imagini de rezoluţie mare:
http://www.medialook.ro/download/asus/bamboo.htm

ASUS

ASUS este lider între furnizorii de tehnologii ai noii ere digitale, având peste 8000 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă de cercetare şi dezvoltare de elită. În anul 2007, compania a realizat o cifră de afaceri de 6,9 miliarde USD. ASUS a fost clasificat 11 ani consecutivi printre primele 10 companii IT în cadrul "Business Week InfoTech 100" şi a fost declarat Numărul 1 de către Wall Street Journal Asia pentru cele mai bune produse realizate în Taiwan.