mediaLOOK logo
@
Bucureşti 2006-10-18

ABS analizează comparativ munca echipei de la birou şi meciul de pe stadion

Ce asemănări există între fotbal şi managementul proceselor de afaceri? Mai multe decât s-ar putea spune la o primă vedere. Specialiştii în consultanţă de afaceri de la ABS împreună cu partenerul tradiţional IDS Scheer au demonstrat acest lucru în faţa unei audienţe de specialitate reunite la sfârşitul săptămânii trecute la Howard Johnson Grand Plaza.

Din partea companiei ABS, evenimentul "CHALLENGE YOUR TEAM PLAY" a fost prezidat de către dl. Gorkem Tursucu, Managing Director, şi d-na. Ana Sova, Business Consulting Service Line Director. Reprezentanţii IDS Scheer au fost Dl.Slaven Misetic, Head of BPM and Member of the Board, IDS Scheer CEE şi Dl. Michael Timpe - Senior Project Manager ARIS PPM, IDS Scheer CEE. În prezentările lor, s-a pus accent pe modul de implementare a strategiilor de afaceri şi a instrumentelor de monitorizare în timp real a proceselor desfăşurate în cadrul companiilor.

Audienţa a asistat la o inedită demonstraţie live a soluţiei ARIS Process Performance Manager software (ARIS PPM). Chiar dacă aceasta este folosită în mod uzual pentru a înregistra şi a vizualiza în timp real procesele din cadrul unei firme, specialiştii ABS şi IDS Scheer au analizat performanţele unor meciuri de fotbal din cadrul campionatului mondial.

Modul în care personalul se angajează zi de zi în activitatea de la birou şi felul în care reacţionează la mediul din cadrul companiei generează valoare adăugată pentru firmă în evoluţia acesteia pe piaţă. Investigarea şi optimizarea acestor aspecte reprezintă o sarcină importantă de management atât în afaceri, cât şi în lumea sportului. Metodele şi tehnicile consacrate din managementul proceselor de afaceri aproape că nu diferenţiază modul de a urmări cum jucătorul A pasează mingea către jucătorul B sau acela de a observa cum inginerul A lucrează în echipă cu inginerul B. Ceea ce contează este dezvoltarea continuă a performanţelor grupului, obţinând tot ce se poate mai bun dintr-un jucător individual şi dezvoltând o echipă puternică cu un "joc" superior.

Fotografii: http://www.medialook.ro/download/abs61016

Despre IDS Scheer:
Compania de software şi consultanţă IDS Scheer dezvoltă soluţii de Business Process Management destinate companiilor şi autorităţilor publice. Prin "ARIS Platform for Process Excellence", compania oferă un portofoliu integrat şi complet de instrumente pentru definirea strategiei, proiectarea, implementarea şi controlul proceselor de afaceri. Graţie metodelor integrate în ARIS Value Engineering (AVE), consultanţii IDS Scheer pot corela strategia companiei, procesele de afaceri, soluţiile IT şi controlul proceselor care se derulează în cadrul organizaţiilor clienţilor.

Compania IDS Scheer a fost înfiinţată în 1984 de către Prof. August-Wilhelm Scheer şi răspunde în prezent celor 6000 de clienţi din peste 70 de ţări. În anul 2005, IDS Scheer a obţinut venituri de 318 milioane de Euro, având aproximativ 2500 de angajaţi în întreaga lume.

Despre ABS:
Înfiinţată în 2004, Architected Business Solutions (ABS) este o companie de consultanţă dinamică ce urmăreşte identificarea tuturor oportunităţilor de a adăuga valoare afacerilor clienţilor săi. În România ABS este partener exclusiv IDS Scheer şi totodată partener de afaceri SAP. ABS acoperă linii de servicii complementare precum Consultanţă în Afaceri, Servicii Tehnologice şi Servicii de Contabilitate & Financiare.

Datorită consultanţilor noştri cu abilităţi tehnice avansate şi din domenii vaste, avem capacitatea de a furniza clienţilor noştri servicii integrate, la nivelul tuturor fazelor procesului de transformare a unei afaceri, prin identificarea, coordonarea, livrarea, implementarea şi asigurarea suportului necesar la nivelul dotărilor tehnice şi a soluţiilor informatice. Profesioniştii ABS lucrează în echipe integrate, concepute special pentru a aborda fiecare linie de servicii, aptitudinile esenţiale ale fiecăruia fiind clădite în ani de experienţă în consultanţă în domenii specifice.

Architected Business Solutions (ABS)