mediaLOOK logo
@
ASUS ExpertWiFi EBM68
Bucuresti 2023-10-04

ASUS anunță disponibilitatea soluțiilor business ExpertWiFi EBM68 și EBR63

Prin noua serie ExpertWiFi, ASUS oferă soluții de rețele premium pentru segmentele de utilizatori SOHO și SMB, punând accentul pe ușurința utilizării și costul de proprietate (TCO) redus.

PUNCTE CHEIE

  • Utilizare separată și sigură: Până la cinci SSID-uri și VLAN-uri pentru a separa și prioritiza dispozitivele pentru diferite scenarii de afaceri
  • Portaluri personalizate pentru oaspeți: Portaluri personalizate, branding și șabloane vizuale pentru a se potrivi diverselor tipurilor de afaceri
  • Securitate la nivel comercial și suport VPN: ASUS AiProtection Pro, Safe Browsing și diverse protocoale VPN pentru rețele WiFi business


ASUS anunță disponibilitatea în România a routerelor ExpertWiFi EBM68 și EBR63. Cele două modele sunt concepute să răspundă cerințelor utilizatorilor comerciali de diferite tipuri, de la cafenelele până la IMM-uri. ASUS ExpertWiFi EBM68 este un sistem mesh tri-band AX7800 potrivit pentru afaceri de dimensiuni medii sau spații cu mai multe etaje, cum ar fi un hotel sau un magazin de comerț cu amănuntul, în timp ce ASUS ExpertWiFi EBR63 este un router comercial dual band AX3000 potrivit pentru cafenele, birouri mici sau birouri de acasă (SOHO).

Prin seria ExpertWiFi, ASUS oferă o rețea SDN (Self-Defined Network) și o varietate de caracteristici inovatoare pentru ecosistemul de routere business, inclusiv portaluri personalizabile pentru oaspeți, cu interfață și ghiduri prietenoase, precum și cu setări simple și accesibile. La acestea se adaugă suportul VLAN și VPN pentru protecția avansată a informațiilor și a datelor de afaceri, opțiuni simplificate de expansiune a rețelei, un design ce economisește spațiul de pe birou și managementul facil al dispozitivelor cu aplicația ASUS ExpertWiFi.

Adaptabilitate la numeroase scenarii


Funcția SDN (Self-Defined Network) oferită de ASUS ExpertWiFi EBM68 și EBR63 oferă până la cinci SSID-uri pentru a separa și prioritiza dispozitivele, în funcție de diverse tipuri de utilizări și proiecte din rețea. Segmentele de rețea pot fi create pentru angajați, portaluri pentru oaspeți, rețele pentru oaspeți, rețele planificate, rețele IoT și rețele VPN. Facilitatea „Scenario Explorer” poate ghida începătorii în procesul de configurare a rețelei. Printr-un singur clic pe un scenariu adecvat afacerii în cauză, routerul va selecta și va ajusta automat caracteristicile avansate, pentru a finaliza procesul în doar câțiva pași. Cu aceste instrumente, proprietarii de afaceri mici și mijlocii pot configura un portal pentru oaspeți și o rețea separată pentru angajați și dispozitive IoT.

Noile routere suportă, de asemenea, gestionarea rețelelor locale virtuale (VLAN). Gestionarea VLAN permite o modalitate ușoară, rapidă și flexibilă de segmentare a rețelei prin cablu și wireless, cu până la 16 profiluri. Utilizatorii pot dedica un port Ethernet, care oferă o securitate suplimentară pentru afacerea lor.

Portalurile ASUS pentru oaspeți pot fi adaptate pentru a satisface nevoile afacerii, cu personalizări, branding și șabloane vizuale care se potrivesc diverselor stiluri de activități de afaceri.

În privința adaptabilității fizice, modelul ExpertWiFi EBM68 are un suport pentru montarea pe perete pentru a permite o mai bună acoperire și o putere sporita a semnalului atunci când spațiul de instalare este redus. EBR63 vine cu un suport încorporat care poate fi ajustat cu ușurință în funcție de nevoile utilizatorului; acesta poate acționa ca un organizator de cabluri atunci când routerul se plasează pe o suprafață, sau EBR63 poate fi montat pe perete pentru o amplasare mai eficientă.

Cu suport pentru până la douăsprezece conexiuni de noduri, routerele ExpertWiFi sunt, de asemenea, pregătite să se adapteze la nevoile clientului, fie că este vorba de o afacere mică sau de una mai mare. Companiile își pot extinde semnificativ dimensiunea rețelei, grație compatibilității seriei ExpertWiFi.

Securitate și confidențialitate


Rețelele private virtuale (VPN) au devenit populare, în special în rândul companiilor, deoarece oferă securitate avansată, fără a compromite confortul. Noua serie de routere ASUS ExpertWiFi oferă mai multe protocoale VPN, precum L2TP/IPSec, PPTP, Open VPN și WireGuard, pentru a asigura protecție.

Datorită suportului pentru VPN-uri site-to-site, routerele ASUS ExpertWiFi pot fi, de asemenea, deosebit de utile pentru organizațiile care au mai multe locații răspândite pe distanțe mari, cum ar fi lanțurile de magazine și sucursalele din teritoriu. Utilizarea unui VPN site-to-site poate ajuta rapid o companie să își construiască o rețea privată pentru a conecta toate aceste locații și pentru a partaja informații sau resurse între intranet-uri.

De asemenea, seria ASUS ExpertWiFi este dotată cu AiProtection Pro, care utilizează soluții puternice de securitate cibernetică și centre de date cloud în colaborare cu Trend Micro™, pentru a proteja afacerile și toate dispozitivele conectate împotriva amenințărilor cibernetice, cu control al accesului la dispozitive, funcții de navigare în siguranță și scanări de securitate cu un singur clic, pentru gestionarea ușoară a setărilor.

Administrare facilă cu ASUS ExpertWiFi App


Cu ajutorul aplicației ASUS ExpertWiFi, companiile își pot configura și gestiona rețelele rapid și comod. În plus, seria ASUS ExpertWiFi permite firmelor cu mai multe sucursale sau locații de lucru să conecteze toate dispozitivele ExpertWiFi sub un singur cont de administrator. Acest lucru le dă posibilitatea de a gestiona diverse dispozitive de rețea în ASUS ExpertWiFi App oricând și de oriunde.

Seria ExpertWiFi oferă, de asemenea, o funcție WAN de rezervă, în cazul în care serviciile de internet nu sunt furnizate în locație sau când acestea sunt inaccesibile. În acest scenariu, administratorul poate conecta unul dintre aceste dispozitive ExpertWiFi la un telefon Android sau iPhone cu ajutorul unui cablu USB pentru a utiliza telefonul respectiv ca hotspot mobil pentru întreaga rețea locală.

Mai multe produse ASUS ExpertWiFi, inclusiv puncte de acces, routere cu fir și switch-uri, sunt în pregătire. Companiile vor putea să combine diverse topologii pentru a le adapta la nevoile lor concrete.

Disponibilitate:
ASUS ExpertWiFi EBR63 și EBM68 sunt disponibile la prețuri începând de la aprox. 839 lei, respectiv și 1629 lei (pachetul cu o stație).

Resurse online:
Pagina oficială ASUS ExpertWiFi EBM68
Pagina oficială ASUS ExpertWiFi EBR63

Specificații generale ASUS ExpertWiFi EBM68
Antene6 x antene interne
Frecvențe de operare 2,4 GHz, 5 GHz-1, 5 GHz-2
Rate de transfer WiFi 802.11a/g: până la 54 Mbps
802.11b: până la 11 Mbps
802.11n (64 QAM): până la 450 Mbps
802.11ac (256 QAM): până la 1300 Mbps
802.11ax (2.4 GHz): până la 574 Mbps
802.11ax (5 GHz-1): până la 2402 Mbps
802.11ax (5 GHz-2): până la 4804 Mbps
Standarde de rețeaIEEE 802.11a, IEEE 802.11b, IEEE 802.11g, IEEE 802.11n, IEEE 802.11ac,
IEEE 802.11ax, IPv4, IPv6
CPUCPU ARM la 1,7 GHz Quad-core 64-biți
Memorie256 MB Flash, 1 GB DDR4 RAM
Porturi I/O 1 x port WAN de 1 Gbps sau 2,5 Gbps WAN port
3 x port  LAN de 1 Gbps
1 x port USB 3.2 Gen 1
ButoaneComutator de alimentare, buton de resetare, buton WPS
Adaptor de alimentare DCIntrare AC: 100~240 V (50~60 Hz) 
Ieșire DC: 12 V, max 3 A
Conținut pachetASUS ExpertWiFi EBM68
Cablu RJ-45 
Adaptor de alimentare 
Ghid de pornire rapidă  
Card de garanție 
Dimensiuni / Greutate131 x 375 x 200 mm / 459 g

Specificații generale ASUS ExpertWiFi EBR63
Antene4 x antene externe
Frecvențe de operare2,4 GHz, 5 GHz
Rate de transfer WiFi802.11a/g: până la 54 Mbps
802.11b: până la 11 Mbps
802.11n (64 QAM): până la 450 Mbps
802.11ac (256 QAM): până la 1300 Mbps
802.11ax (2.4 GHz): până la 574 Mbps
802.11ax (5 GHz-1): până la 2402 Mbps
Standarde de rețeaIEEE 802.11a, IEEE 802.11b, IEEE 802.11g, IEEE 802.11n, IEEE 802.11ac,
IEEE 802.11ax, IPv4, IPv6
CPUCPU ARM la 1,7 GHz Quad-core 64-biți
Memorie256 MB Flash, 512 MB DDR3 RAM
Porturi I/O 1 x port WAN de 1 Gbps
4 x port LAN de 1 Gbps
1 x port USB 3.2 Gen 1
ButoaneComutator de alimentare, buton de resetare, buton WPS
Adaptor de alimentare DCIntrare AC: 100~240 V (50~60 Hz) 
Ieșire DC: 12 V, max 3 A
Conținut pachetASUS ExpertWiFi EBR63
Cablu RJ-45 
Adaptor de alimentare 
Ghid de pornire rapidă  
Card de garanție 
Dimensiuni / Greutate131 x 375 x 200 mm / 459 g

ASUS

ASUS este o companie multinațională recunoscută pentru cele mai bune plăci de bază din lume, PC-uri, monitoare, plăci grafice și routere, apreciată de Laptop Mag drept cea mai bună marcă de laptopuri în 2020. Cu un vast portofoliu de soluții superioare pentru gaming, crearea de conținut și AIoT, ASUS se detașează în industrie prin design-ul de top și inovațiile gândite pentru o experiență digitală inteligentă, activă și plină de satisfacții, accesibilă oricărui utilizator, oriunde și oricând. Având angajați în întreaga lume, printre care peste 5000 de profesioniști în cercetare și dezvoltare, ASUS urmărește să devină cea mai admirată și inovatoare companie de tehnologie din lume. Inspirat de sloganul "În Căutarea Incredibilului / In Search of Incredible", ASUS a câștigat peste 11 premii pe zi în 2020, situându-se printre "Cele mai admirate companii din lume" și "Cele mai apreciate companii din lume", potrivit Fortune.

Produse mentionate in comunicat:

3 imagini disponibile
ASUS ExpertWiFi EBR63
ASUS ExpertWiFi EBR63
Descarcă
ASUS ExpertWiFi EBR63
ASUS ExpertWiFi EBR63
Descarcă
ASUS ExpertWiFi EBR63
ASUS ExpertWiFi EBR63
Descarcă
3 imagini disponibile
ASUS ExpertWiFi EBM68
ASUS ExpertWiFi EBM68
Descarcă
ASUS ExpertWiFi EBM68
ASUS ExpertWiFi EBM68
Descarcă
ASUS ExpertWiFi EBM68
ASUS ExpertWiFi EBM68
Descarcă