mediaLOOK logo
@
ASUS lansează seria de plăci video GeForce GTX 760 DirectCU
București 2013-06-26

ASUS lansează seria de plăci video GeForce GTX 760 DirectCU

ASUS a anunțat plăcile video GeForce GTX 760 DirectCU II, GTX 760 DirectCU II OC și GTX 760 DirectCU Mini, bazate pe cea mai recentă tehnologie grafică NVIDIA pe 28nm. Acestea utilizează 1152 de nuclee CUDA și au 2GB de memorie GDDR5 pe interfață de 256-biți. Răcirea exclusivistă DirectCU asigură temperaturi reduse cu 20% și o funcționare mai silențioasă decât placa de referință.

Design-ul DirectCU Mini a fost creat în mod special pentru desktop-urile compacte, precum și pentru alte situații în care pasionații de jocuri vor să reducă dimensiunea carcasei, fără a renunța la performanță. DirectCU Mini utilizează un ventilator CoolTech pentru eliminarea eficientă a căldurii și menținerea unei temperaturi reduse în carcasă. Toate plăcile dispun de componentele Super Alloy Power pentru a spori rezistența în sarcină și pentru a extinde durata de viață. ASUS utilizează și arhitectura Direct Power pentru a crește stabilitatea și pentru a reduce impedanța, latențele și temperatura la nivelul PCB-ului. Pentru un overclocking facil, aplicația GPU Tweak permite ajustări intuitive ale parametrilor plăcii grafice.

ASUS GeForce GTX 760 DirectCU II OC: modelul cu cele mai multe beneficii din gamă
GeForce GTX 760 DirectCU II OC oferă performanțe superioare în cele mai noi jocuri DirectX 11, fiind o alegere inteligentă pentru utilizatorii ce urmăresc calitatea. Placa atinge vârfuri de frecvență de 1072MHz pe nucleu și dispune de 2GB memorie video GDDR5 la 6008MHz. Sistemul de răcire DirectCU II se află în contact direct cu heatpipe-urile de cupru, grăbind eliminarea căldurii. Temperaturile sunt cu până la 20% mai scăzute, comparativ cu placa de referință. Cele două ventilatoare de 80mm reduc nivelul de zgomot, funcționarea fiind de două ori mai silențioasă comparativ cu cerințele arhitecturii de referință. Ventilatoarelor sunt imune la praf și împiedică acumularea acestuia. Ele își păstrează performanțele de vârf pe o durată mai îndelungată față de niște ventilatoare obișnuite. Plăcile beneficiază de avantajele arhitecturii Direct Power, care extinde furnizarea energiei pentru mai multă stabilitate și îmbunătățește performanța prin diminuarea latențelor și a impedanţei. PCB-ul păstrează temperaturi mai scăzute grație distribuției mai bune a căldurii, alimentarea fiind distribuită pe mai multe canale raportat la design-ul plăcilor video tradiționale. Componentele Super Alloy Power includ condensatori solizi, bobine cu miez dur și MOSFETi din materiale durabile pentru a face față mai ușor sarcinilor și temperaturilor înalte. Aceste componente contribuie la extinderea de până la 2.5 ori a duratei de viață a produsului, comparativ cu modelul de referință.

Aplicația GPU Tweak le oferă utilizatorilor un centru de control unificat și intuitiv pentru overclocking și reglajele necesare. Jucătorii pot seta profilurile de performanță pentru jocurile favorite, pot schimba frecvențele pentru nucleu și memorii, pot optimiza turațiile ventilatoarelor și pot defini pragurile de consum și temperatură.

ASUS GeForce GTX 760 DirectCU Mini: primul GTX 760 de dimensiuni reduse
ASUS aduce cea mai recentă tehnologie NVIDIA GPU în zona calculatoarelor compacte de gaming. Noua placă video urmează modelul de succes ASUS GeForce GTX 670 DirectCU Mini, oferind performanță pe configurații compacte. Cu dimensiuni de numai 17cmx12cmx4cm, GeForce GTX 760 DirectCU Mini se poate potrivi cu ușurință chiar și în carcasele aglomerate, reprezentând o alternativă optimă pentru grafica discretă de pe sistemele mini-ITX. Nucleele acestui model rulează la 1072MHz, iar cei 2GB de memorie GDDR5 funcționează la 6008MHz. Răcirea DirectCU utilizează o arhitectură termică ce dispune de camere cu vapori pentru disiparea rapidă a căldurii. Ventilatorul CoolTech combină operarea axială cu cea centrifugală asigurând un flux larg, multi-direcțional, reducând totodată nivelul zgomotului. Direct Power, Super Alloy Power și GPU Tweak sunt incluse pe GeForce GTX 760 DirectCU Mini, oferind clienților setul complet de caracteristici exclusiviste ASUS.

Prețuri și disponibilitate
Placa video ASUS GeForce GTX 760 DirectCU II va fi disponibilă în România începând cu 1 iulie 2013, prețul aproximativ fiind 1249 de lei (TVA inclusiv).

Specificații

DenumireGTX760-DC2OC-2GD5, GTX760-DCMOC-2GD5
Motor graficNVIDIA® GeForce® GTX 760
Frecvență nucleu1072MHz (max boost)
OpenGLOpenGL 4.3
Memorie video2GB GDDR5, 6008MHz, interfață 256-biți
Ieșire 1 x dual-link DVI-I
1 x dual-link DVI-D
1 x HDMI
1 x DisplayPort 1.2
SoftwareASUS GPU Tweak, driver
Dimensiuni8.6-inci x 5- inci x 1.5- inci, 6.7- inci x 4.8- inci x 1.6- inci

ASUS

ASUS, cel de-al treilea furnizor mondial de laptopuri consumer și producătorul celor mai vândute și mai premiate plăci de bază, este lider între companiile noii ere digitale. ASUS proiectează şi fabrică produse ce satisfac perfect cerinţele actuale privind experienţa digitală de acasă, lucrul de la birou şi activităţile utilizatorilor, oferind un portofoliu extins de produse, care include plăci de bază, plăci video, monitoare, sisteme PC desktop, laptopuri, netbook-uri, tablete, servere, dispozitive multimedia, soluţii wireless, echipamente de reţea și telefoane mobile. Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, ASUS a obţinut 4168 de distincţii în anul 2012 și este recunoscut pe plan global pentru revoluţionarea industriei computerelor personale prin Eee PC™. Având peste 12500 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă R&D de elită formată din 3800 de ingineri, compania a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 14 miliarde USD în 2012.

Produse mentionate in comunicat:

2 imagini disponibile
ASUS GeForce GTX 760 DirectCU Mini
ASUS GeForce GTX 760 DirectCU Mini
Descarcă
ASUS GeForce GTX 760 DirectCU Mini
ASUS GeForce GTX 760 DirectCU Mini
Descarcă
2 imagini disponibile
ASUS GeForce GTX 760 DirectCU II
ASUS GeForce GTX 760 DirectCU II
Descarcă
ASUS GeForce GTX 760 DirectCU II
ASUS GeForce GTX 760 DirectCU II
Descarcă