mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2010-10-06

Evenimentul telecom al toamnei 2010 – lansarea firmei Anritsu Solutions Romania

Lansarea operatiunilor companiei japoneze in Romania a avut loc marti, 5 octombrie, in cadrul unui eveniment de amploare gazduit de hotelul Pullman/Bucuresti

Bucuresti, 6 octombrie 2010 – Anritsu Solutions Romania, filiala romana a companiei japoneze Anritsu Corporation, anunta lansarea operatiunilor comerciale in Romania. Lansarea a avut loc ieri, 5 octombrie 2010, in cadrul festiv al unui eveniment de amploare pregatit de catre echipa Anritsu, in componenta careia intra specialisti romani si straini.

Printre invitatii care au luat parte activa la eveniment, detaliind planurile de actiune ale companiei la nivel local si strategia pe termen mediu, au fost prezenti membri ai top managementului companiei Anritsu, printre care domnul Shigehisa Yamaguchi-san, Senior Vice Presedinte si Director Anritsu Corporation/Japonia si Gerald Ostheimer, Director General Service Assurance Business Unit.

Au mai confirmat, de asemenea, participarea la eveniment, reprezentanti ai autoritatilor romane, ai Ambasadei si Camerei de Comert a Japoniei la Bucuresti, membrii ai top managementului celor mai importanti operatori de telecomunicatii din Romania, cadre universitare si parteneri locali.

Shigehisa Yamaguchi-san, Senior Vice Presedinte si Director Anritsu Corporation: „ Sectorul IT romanesc are o semnificativa dinamica regionala. Romania ofera dezvoltatori software si ingineri foarte talentati si bine pregatiti. Sunt incantat sa inauguram astazi Anritsu Solutions SRL ca centru de inginerie in Telecomunicatii in cadrul Anritsu Corporation. Filiala romaneasca, asigura servicii de dezvoltare si testare, si este o continuare naturala si necesara la dezvoltarea portofoliului Anritsu in domeniul Asigurarii Calitatii Serviciilor in telecomunicatii (Service Assurance)”.

Despre Anritsu Corporation, Japonia

Infiintata in 1895 sub numele de Sekisan-sha compania devine Anritsu Electric Corporation in data de 17-mar-1931. Cu un numar de 3,600 de angajati la nivel mondial, 12 filiale japoneze si 42 de filiale in America de Nord, America Centrala si de Sud, Europa, Orientul Mijlociu, Africa si Asia, la data de 31-mar-2010 (data inchiderii anului fiscal 2009-2010) capitalul subscris al Anritsu Corporation este de 14,049 miliarde yen (aproximativ 125 milioane EURO), iar vanzarile anuale totalizeaza 73,5 miliarde yen (aproximativ 640 milioane EUR). Compania Anritsu este listata la bursa de la Tokyo (Tokyo Stock Exchange).

Cu un portofoliu extins de produse, de la echipamente de testare si masurare a retelelor de mare viteza, la solutii complete de monitorizarea si intretinerea retelelor de telefonie, Anritsu Corporation este recunoscuta ca fiind un furnizor global de solutii hightech in domeniul IT&C, leader in domeniul telecomunicatiilor radio, optice si al industriei de comunicatii terestre si wireless in general, un partener cheie pentru cei mai mari operatori de telecomunicatii din intreaga lume.

Pentru detalii:www.anritsu.com

Anritsu Solutions Romania

Despre Anritsu Solutions Romania

Anritsu Solutions Romania (ASRO) este filiala romaneasca a companiei japoneze Anritsu Corporation. Filiala romaneasca este o continuare fireasca a strategiei a Anritsu Corporation in Europa, care se adauga centrelor deja existente: Copenhaga/Danemarca, Roma/Italia, Praga/Cehia, Bratislava/Slovacia.

Echipa Anritsu Solutions Romania ofera servicii de asigurare a calitatii pentru MasterClaw™ - produs emblematic in portofoliul Anritsu OSS si un element cheie in managementul retelelor moderne de telecomunicatii. MasterClaw asigura monitorizarea completa (end-to-end) pe baza de probe non-intruzive pentru retele convergente de telefonie, fiind un leader in domeniul monitorizarii si a calitatii serviciilor pentru retelele GSM, GPRS, UMTS, VoIP si LTE.

De asemenea, echipa Anritsu Solutions Romania ofera servicii de integrare/implementare si solutii la cheie in domeniul Customer Experience Management (CEM).