mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2010-03-05

TOPEX a primit Premiul European de Excelenţă 2010

TOPEX a anunţat că, pentru al treilea an consecutiv, European Multimedia Forum (EMF) a distins compania cu Sigiliul European de Excelenţă pentru marketingul inovaţiei / Argint.

Sigiliul European de Excelenţă este cunoscut pentru promovarea companiilor cu produse şi servicii inovatoare şi practici de marketing excelente în domeniul digital. Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc pe data de 3 martie 2010, cu ocazia celui mai mare târg IT&C din Europa, CeBIT Hanovra

Pentru a se alinia la standardele internaţionale şi pentru a urmări îndeaproape concurenţa, compania TOPEX este permanent conştientă de necesitatea unei activităţi eficiente a departamentului de marketing, fiind din ce în ce mai preocupată de modul cum este văzută imaginea sa în piaţă.

"Este o adevărată onoare pentru compania TOPEX să câştige pentru al treilea an consecutiv Premiul de Excelenţă European.”, a declarat Dan Adamescu, CEO TOPEX. “Suntem orientaţi către livrarea de soluţii inovative ce răspund tuturor cerinţelor de securitate, calitate şi transport specifice domeniului telecom şi acest premiu ne motivează să păstram şi chiar să îmbunătăţim standardele noastre astfel încât pe viitor să obţinem rezultate la fel de bune”, a adăugat Dl. Adamescu.

Departamentul de Marketing al companiei TOPEX permite acesteia să îşi promoveze cu succes soluţiile telecom profesioniste, cu o productivitate crescută, flexibile şi care sunt adaptate noilor nevoi ale pieţei, îmbunătăţind operaţiunile prezente. În acest mod se creează un avantaj competitiv semnificativ prin utilizarea unor standarde deschise pentru o comunicare eficientă cu fiecare client.

Concentrându-se pe aspectele legate de marketing ale produselor şi serviciilor digitale, Sigiliul European de Excelenţă ajută câştigătorii să îşi promoveze companiile în piaţa globală.


Despre Organizatori

Forumul European Multimedia
Forumul European Multimedia (www.e-multimedia.org) este principala Asociaţie Europeană ce promovează competitivitatea din industria media digitală pe piaţa internaţională. Acest forum este platforma de coordonare dintre prinicipalele asociaţii naţionale şi regionale de eContent şi eBusiness. (www.e-multimedia.org/associations).

E-Accelerator
E-Accelerator (www.e-accelerator.eu) este o platformă serviciu one-stop-shop pentru companiile IT&C şi media digitale care doresc să se extindă la nivel internaţional.

TOPEX Contact:
Doriana Popescu
PR Manager
doriana.popescu@topex.ro
phone: +4021/4083900
fax: +4021/4083909

TOPEX

Despre TOPEX:
TOPEX este o companie românească ce produce echipamente de telecomunicaţii destinate operatorilor de reţele fixe şi mobile precum şi integratorilor IT&C. Are o experienţă de peste 19 ani în cercetarea, dezvoltarea şi producţia echipamentelor de telecomunicaţii civile şi militare.

Portofoliul său de produse include: softswitch, Media Gateway-uri pentru tehnologii TDM, VoIP, GSM si CDMA (2G, 3G+), convertoare de semnalizare (SS7, ISDN, R2, SIP, H323), routere 3G WiFi, terminale fix-mobil (2G, 3G) şi sisteme de comunicaţii de voce ATC.