mediaLOOK logo
@
Buzau 2010-03-05

Medicard a deschis la Buzău o clinică de cardiologie intervenţională

Medicard a inaugurat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău o clinică de cardiologie intervenţională dotată cu aparatură medicală de ultimă generaţie, precum angiograful cu detector digital Innova 2100 IQ, produs de General Electric. Noua clinică a beneficiat de o investiţie de peste 700.000 Euro şi dispune deja de o echipă formată din 20 de persoane, reunind specialişti consacraţi în domeniul cardiologiei intervenţionale, asistente şi personal administrativ. Gama de servicii medicale cuprinde printre altele: cardiologie intervenţională, angiografie şi angioplastie periferică, electrofiziologie, ecografie cardiacă Doppler, monitorizare Holter ecg şi a tensiunii arteriale.

Îndeplinim toate condiţiile pentru a le putea asigura pacienţilor noştri servicii medicale performante oferite de către specialişti cardiologi renumiţi la nivel naţional, care au suportul unei aparaturi avansate. Medicii din Buzău şi nu numai se vor putea baza pe ajutorul echipei noastre de intervenţionişti în luarea deciziilor vitale pentru viaţa pacienţilor. Prin parteneriatul semnat cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, vom putea oferi fiecărui pacient cu afecţiuni cardice posibilitatea realizării unor investigaţii sau a unor proceduri intervenţionale, pe care nu şi le-ar fi putut permite în alte condiţii.”, a declarat domnul Dan Mircea Negoiţă, director executiv Medicard.

Proiectul clinicii a demarat anul trecut în colaborare cu Medical Finance, care a fost totodată şi integratorul acestuia, având finanţare din partea Unicredit Leasing. “Am cochetat de anul trecut cu acest proiect, pe care îl considerăm foarte special pentru că se află în interiorul unui spital judeţean de urgenţă şi practic, reprezintă o externalizare a serviciilor pe profil cardio. Clientul nostru a beneficiat de întreaga expertiză tehnico-financiară a echipei Medical Finance”, a afirmat domnul Daniel Badic, director executiv Medical Finance.

Clinica Medicard va dispune de 5 paturi de internare în urma unui parteneriat cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Pe lângă serviciile medicale de specialitate, pacienţii vor putea beneficia de avantajele exploatării angiografului Innova 2100 IQ produs de General Electric, un echipament de ultimă generaţie pentru investigaţii şi proceduri intervenţionale.

Noua clinica va funcţiona în regim de coplată pentru decontarea serviciilor medicale în cazul pacienţilor asiguraţi prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, restul sumei fiind decontată de spitalul judeţean. Totodată, Medicard va mai dispune de 5 paturi contractate cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău destinate pe de o parte, pacienţilor care vor suporta plata integrală a serviciilor şi pe de altă parte, monitorizării pacienţilor post intervenţional.

În cadrul clinicii se vor putea efectua zilnic până la 10 investigaţii de tip diagnostic şi se vor putea trata cazuri în urgenţă prin proceduri de cardiologie intervenţională şi electrofiziologie. Personalul Medicard cuprinde 5 medici şi alte 15 persoane reprezentând echipa administrativă şi asistentele medicale. Dr. Lucian Zarma, Dr. Emanuel Radu şi Dr. Marin Postu fac parte din echipa de medici specialişti în domeniul cardiologiei intervenţionale.

Fluxul de lucru în cadrul clinicii a fost eficientizat prin implementarea unui sistem informatic integrat de tip RIS/PACS, furnizat de PixelData şi care este specific centrelor de imagistică. Pe lângă comunicaţia cu echipamentele de imagistică, arhivarea imaginilor pe termen lung sau înregistrarea datelor pacienţilor şi a investigaţiilor imagistice asociate, sistemul PixelData implementat în cadrul Medicard oferă posibilitatea de telediagnostic.

Lansarea oficială a clinicii de la Buzău a fost precedată de simpozionul medical “Cardiologia invazivă în actualitate”, organizat de Medicard în parteneriat cu General Electric şi Medical Finance. Evenimentul a avut loc vineri, 5 martie 2010 şi a fost prezidat de către doamna Prof. Dr. Carmen Ginghina, consultant în cadrul clinicii Medicard. Simpozionul a reunit lucrări pe teme de cardiologie invazivă şi a beneficiat de puncte EMC.

Medicard

Clinica de Cardiologie Medicard a fost înfiinţată în 1994 de către medicul cardiolog Adriana Negoiţă. În 2009 a demarat implementarea proiectului de cardiologie intervenţională în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău. În prezent, activitatea Medicard se desfăşoară în noua clinică şi în cabinetul situat în centrul Municipiului Buzău, acoperind servicii medicale de cardiologie intervenţională, angiografie şi angioplastie periferică, electrofiziologie, ecografie cardiacă Doppler, monitorizare Holter ECG, monitorizare Holter tensiune arterială, teste de efort, consultaţii de cardiologie. Medicard are în prezent 20 de angajaţi.