mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2010-01-27

TOPEX a cîştigat premiul "Best of Show" la ITEXPO Est 2010

TOPEX MobiLink IP recunoscut ca fiind cea mai bună soluţie SMB la conferinţa din Miami

TOPEX a anunţat că soluţia sa Mobilink IP a primit premiul “Best of Show” în cadrul categoriei “cea mai bună soluţie SMB” la târgul ITEXPO TMC Est ianuarie 2010 în Miami.

Gateway-ul TOPEX GSM / UMTS de capacitate mică cu interfeţe VoIP, Mobilink IP, este cea mai recentă versiune a tehnologiei clasice analogică de la GSM şi ISDN la terminale GSM - utilizat pentru a conecta centrale PBX la reţelele de telefonie mobilă.

De obicei, costurile apelurilor fix-mobil constituie aproximativ 50% din factura de telefon a companiei. Deci, gateway-ul VoIP GSM este utilizat pentru a reduce costurile şi a economisi bani pentru apelurile de la IP la reţelele celulare şi invers.
TOPEX MobiLink IP suportă până la 2 operatori mobili, este o soluţie ideală pentru reducerea costurilor cu recuperarea rapidă a investiţiei şi, de asemenea, funcţionează cu orice Softswitch IP-PBX bazându-se pe protocoale SIP şi suportând NAT traversal. Echipamentul este o soluţie perfectă pentru interconectarea telefoniei IP cu reţelele celulare.

"Suntem încântaţi să acceptăm premiul “Best of Show” ca o încununare a realizărilor noastre. Prin intermediul acestui premiu dovedim încă o dată angajamentul pentru calitate şi eforturile noastre continue în dezvoltarea şi furnizarea de soluţii IP ", a declarat Constantin Dumitrescu, Director de Marketing şi Vânzări în cadrul companiei TOPEX. "Acest premiu ne motivează să continuăm inovaţiile din domeniul IP, astfel încât să satisfacem cerinţele clienţilor noştri.", a adăugat dl. Dumitrescu.

"Săptămâna trecută în Miami am stabilit noi standarde la ITEXPO în ceea ce priveşte numărul participanţilor, noutăţile prezentate de expozanţi, precum şi calitatea acestui eveniment, şi considerăm că firmele câştigătoare au depus un efort considerabil pentru a se evidenţia." a declarat Rich Tehrani, CEO şi redactor-şef al TMC. "Toate firmele care au participat la ITEXPO au contribuit la succesul acestui eveniment, şi suntem mândri să onorăm companii precum TOPEX, cu premiul “Best-of-Show".

Premiile Best of Show ITEXPO sunt acordate produselor inovatoare şi soluţiilor expuse în timpul evenimentului. Această distincţie evidenţiază realizările tehnologice şi caracteristicile inovative ale produselor care au fost nominalizate. O listă completă a câştigătorilor este postată pe web site-ul TMC www.tmcnet.com.


Despre TMC:
Technology Marketing Corporation (TMC) deţine 4 publicaţii tipărite: Customer Inter@ction Solutions, revista INTERNET TELEPHONY, Unified Communications si NGN magazine. TMCnet, website-ul TMC, este principala sursă de ştiri şi articole pentru industria comunicaţiilor şi tehnologiei. TMCnet are aproximativ trei milioane de cititori unici in fiecare luna.TMC este de asemenea prima publicaţie care a testat produse noi în propriile laboratoare on-site. În plus, TMC organizează INTERNET TELEPHONY Conference & EXPO si Communications Developer Conference.



TOPEX

Despre TOPEX:
TOPEX este o companie românească ce produce echipamente de telecomunicaţii destinate operatorilor de reţele fixe şi mobile precum şi integratorilor IT&C. Are o experienţă de peste 19 ani în cercetarea, dezvoltarea şi producţia echipamentelor de telecomunicaţii civile şi militare.
Portofoliul său de produse include: softswitch, Media Gateway-uri pentru tehnologii TDM, VoIP, GSM si CDMA (2G, 3G+), convertoare de semnalizare (SS7, ISDN, R2, SIP, H323), routere 3G WiFi, terminale fix-mobil (2G, 3G) şi sisteme de comunicaţii de voce ATC.