mediaLOOK logo
@
ASUS îmbunătăţeşte autonomia şi performanţele netbook-urilor Eee PC Seashell, integrând noul procesor Intel Atom
Bucureşti 2010-01-04

ASUS îmbunătăţeşte autonomia şi performanţele netbook-urilor Eee PC Seashell, integrând noul procesor Intel Atom

ASUS a anunţat echiparea seriei de netbook-uri Eee PCâ„¢ Seashell - care cuprinde modelele 1005P, 1005PE şi 1001P - cu cea de-a doua generaţie de platforme Intel Atom. Noul procesor Intel® Atomâ„¢ N450 împreună cu tehnologia Super Hybrid Engine de la ASUS îmbunătăţesc substanţial autonomia de funcţionare pe baterie a modelelor din seria Seashell. Acestea devin companionii ideali pentru cei care călătoresc, ASUS realizând un pas decisiv spre împlinirea angajamentului de a oferi utilizatorilor mobili posibilitatea să opereze computerul pe durata unei zile întregi.

Consum energetic minim pentru a opera întreaga zi
Modelele Eee PC™ Seashell echipate cu noul procesor Intel® Atom™ N450 beneficiază de tehnologia ASUS Super Hybrid Engine (SHE). Cu ajutorul acesteia, fiecare Eee PC™ Seashell îşi va adapta modul de operare în funcţie de natura task-urilor, îmbunătăţindu-şi eficienţa energetică, consumând cu până la 15% mai puţin. Graţie tandemului SHE - Atom™ N450, Eee PC™ Seashell va putea opera pe baterie până la 14 ore cu o singură reîncărcare.

“Suntem bucuroşi să lucrăm îndeaproape cu ASUS, pionierii Eee PC-urilor care au facilitat apariţia acestei noi categorii de portabile şi care continuă să inoveze şi în cazul adoptării celei de-a doua generaţii a platformei Intel Atom, platformă ce oferă o autonomie mai mare şi performanţe mai bune”, a declarat Mooly Eden, corporate vice-president Intel şi general manager PC Client Group în cadrul Intel.

Facilităţi excelente, design şi ergonomie pentru experienţa unică a utilizatorilor
Noua serie Eee PC™ Seashell va fi echipată cu două sisteme de operare, putând rula fie Windows 7, fie Express Gate. În cel de-al doilea caz, pornirea sistemului durează numai 8 secunde, permiţând utilizatorilor să navigheze pe Internet, să vizualizeze fotografii, să comunice pe chat şi să se joace online aproape instantaneu. Folosirea unui Eee PC™ Seashell este extrem de simplă şi de comodă. Netbookurile sunt echipate cu o tastatură de tip “chiclet”*, care permite operarea confortabilă pe durata întregii zile. Ergonomia, calitatea designului, inovaţia şi finisările modelelor din seria Eee PC™ Seashell au fost apreciate şi distinse recent cu premiile iF Product Design 2010, recunoscute în întreaga lume drept embleme ale designului superior.


Experienţa Eee PC™ Seashell va putea fi extinsă cu ajutorul serviciilor ASUS Access - ASUS AP Bank, Game Park, ASUS @Vibe, ASUS Wi-Fi, ASUS WebStorage şi ASUS Safeguard - care sunt preinstalate pe toate modelele din serie. ASUS WebStorage cu o capacitate de stocare online gratuită de 500GB* le oferă utilizatorilor posibilitatea de a partaja fişiere printr-un simplu “drag-and-drop”. Totodată, netbook-urile pot fi configurate ca realizeze backup-uri automate, operarea computerului devenind extrem de simplă.

Fotografii Eee PC 1005PE:
http://www.medialook.ro/download/asus/eeepc1005pe.htm

ASUS

ASUS este lider între furnizorii de tehnologii ai noii ere digitale, având un portofoliu extins de produse, care include laptopuri, netbook-uri, plăci de bază, plăci video, unităţi optice, sisteme PC desktop, servere, soluţii wireless, telefoane mobile şi echipamente de reţea. Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, ASUS proiectează şi fabrică produse ce satisfac perfect cerinţele actuale privind experienţa digitală de acasă, lucrul de la birou şi activităţile utilizatorilor. În 2008, ASUS a obţinut 3056 de distincţii precum şi recunoaşterea globală pentru revoluţionarea industriei computerelor personale prin Eee PC™. Având peste 10000 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă de cercetare şi dezvoltare de elită, compania a realizat o cifră de afaceri de 8,1 miliarde USD în 2008. ASUS se clasifică de 12 ani consecutiv printre companiile din "Business Week InfoTech 100".