mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2009-12-03

Conectivitate sporită cu un consum energetic redus – dezvoltarea centrelor de date

Agora Media a organizat ieri, 02 decembrie 2009, prima conferinţă cu tema „Centre de date”. Evenimentul a avut loc la Hotel Intercontinental, sala Rapsodia, şi a adunat peste 100 de participanţi.

Explozia conceptului “centre de date” s-a petrecut în era Internetului, pe măsură ce companiile au descoperit că au nevoie de conectivitate rapidă şi de sisteme care să funcţioneze non-stop pentru a le asigura prezenţa continuă în spaţiul virtual. Practic, de câţiva ani, proiectarea, construirea şi operarea centrelor de date a devenit la nivel mondial o disciplină de sine stătătoare. Dezvoltarea centrelor de date este legată intrinsec de dezvoltarea afacerilor per ansamblu şi seamănă cu dezvoltarea comerţului cu produse, o ramură economică din ce în ce mai consumatoare de resurse în termeni de spaţii de stocare mărfuri.

În cuvântul de deschidere, Felix Enescu, EXP Partner Executive Gartner, a evidenţiat importanţa pe care o au centrele de date, deşi pot fi foarte uşor neglijate. Atunci când apar unele probleme acestea devin de o importanţă majoră în fluxul de activităţi al companiei. Acum „zona centrelor de date este la fel de importantă precum alimentarea cu energie”, susţine Felix Enescu.

Prima prezentare tehnică a fost susţinută de Global Systems Engineering Leader Sun Microsystems, George Mitropoulos, care a prezentat beneficiile tehnologiei multithreating şi virtualizare şi cele mai noi şi spectaculoase produse şi servicii Sun aducând argumente pentru avantajele Open Standards.

Reprezentantul Concept Electronics, Gabriel Nicolaescu, CISO & Security Architect a spus că „nu este suficientă organizarea fizică în centrele de date [...] nu există o soluţie finală care să se potrivească la orice, ci sunt componente ale producătorilor mari care ajută la creionarea întregului mecanism de funcţionare eficientă a unui centru de date”.

Theodor Stănescu, Strategy and Architecture Services Manager IBM România a evidenţiat faptul că, de-a lungul timpului, scopul centrelor de date s-a schimbat, noua paradigmă de utilizare a informaticii fiind informatica personalizată.
Militând pentru externalizare, Viorel Delinschi, Business Development Manager Star Storage, a prezentat evoluţia outsourcingului din 1990 când specificul era de reducere a costurilor, subliniind faptul că anul 2000 a venit cu accentul pe expertiză, iar 2010 cu focusarea pe optimizarea proceselor.

Prezentarea „Dell Virtualization Ecosystem” susţinută de Şerban Zirnovan, Enterprise Business Manager Dell, a condus la ideea de consolidare a proceselor, bazându-se pe virtualizare şi servicii cloud.

Reprezentanţii EMC2, Cătălin Iordan, Enterprise Technology Consultant, şi Dumitru Ţârâianu, Technical Consultant, au descris centrul de date ideal, bazându-se pe experienţa EMC2 de a oferi echipamente de stocare încă din 1984.

Funcţionalităţile produselor Altron au fost prezentate la conferinţă de către Radu Climescu, IT Architecture Consultant în cadrul Fujitsu Technologies Solutions, în prezentarea „Modular Mobile Data Centre”. Altron a dezvoltat soluţii pentru forţele NATO prin clientul Telenor pentru operaţiunile din Kosovo.

Cristian Bucur, General Manager, On Duty IT, a detaliat tehnic şi a explicat situaţii concrete de business generate de folosirea UPS-urilor monofazate cu specificul tehnic al acestora. Specialistul în UPS-uri a recomandat „alegerea corectă a unei soluţii de power back-up atât din punct de vedere al economiei de energie, cât şi a soluţiei care nu trebuie să conducă la energie în exces”.

În prezentarea finală susţinută de Eduard Bodor, System Engineer APC by Schneider Electric, au primat argumentele pentru eficientizarea consumurilor energetice în centrele de date. Pentru a evidenţia importanţa acordată resurselor energetice ale planetei, UE a adoptat „Codul de Conduită al Centrelor de date” cu scopul de a aduce uniformizarea performanţelor informatice în centrele de date. În realizarea acestui cod a fost implicată şi APC pentru a ajuta cu cele mai bune practici pe care le deţine.

Conferinţa de „Centre de date” s-a adresat directorilor IT, Chief Information Officers, persoanelor de decizie, persoanelor care stabilesc bugetele de achiziţii în marile corporaţii şi şi-a propus să prezinte soluţii concrete pentru administraţia publică centrală şi instituţiile financiar-bancare, telecom, utilităţi şi marile companii.

Evenimentul a fost promovat cu ajutorul partenerilor media PRWave, PRWave Directory, Medialook.ro, Agora News, IT Trends şi Digital Trends. Alţi parteneri: Byblos, iNES, DigiSign.

Despre ATC
Conferinţele de Tehnologie Agora (ATC) reprezintă o suită de conferinţe menite a oferi soluţii concrete pentru administraţia publică centrală şi/sau instituţiile financiar-bancare, telecom, utilităţi şi marile companii. ATC sunt organizate în Bucureşti împreună cu instituţii ale statului, cum ar fi MCSI, ASSI sau cu organizaţii de profil, cum sunt CIO Council şi Institutul Bancar Român.
Publicul ţintă ATC sunt directori de IT, Chief Information Officers, persoane de decizie, persoane care stabilesc bugetele de achiziţii în marile corporaţii.
Conferinţele ATC sunt organizate în parteneriat cu revista IT Trends şi Digital Trends, numărul revistei care precede conferinţa fiind dedicat temei respective.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi http://atc.agora.ro .

Agora Media