mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2009-07-08

SolePAD Piteşti – for interactiv de discuţii pentru IMM-uri

Marţi, 7 iulie 2009, Agora Media a organizat o nouă ediţie SolePAD (Soluţii Eficiente pentru Afaceri Durabile) la Piteşti. Evenimentul s-a adresat companiilor din judeţele Argeş şi Vâlcea şi a avut loc la hotel Muntenia, salonul Internaţional.

În deschiderea conferinţei, Ion Glişcă, Preşedinte FPIMM Argeş şi vicepreşedinte CNIPMMR, a declarat că, pe lângă componenta informativă, această conferinţă şi-a propus să ia pulsul mediului de afaceri din judeţul Argeş, în contextul economic actual, în care orice întâlnire de acest tip este foarte utilă prin prisma schimbului de opinii şi a identificării în comun a unor soluţii viabile de ieşire din criză.

Agenda SolePAD Piteşti a îmbinat soluţii IT&C pentru scăderea costurilor şi eficientizarea afacerilor cu informaţii utile privind accesarea de finanţări nerambursabile pentru IMM-uri.
Secţiunea dedicată soluţiilor IT&C a fost deschisă la Piteşti de compania Microsoft România. Ramona Fălămaş, Manager de proiect în cadrul Indsoft, a prezentat sistemul informatic integrat pentru e-administraţie oferit de compania pe care o reprezintă, o modalitate prin care serviciile administraţiei publice sunt aduse către cetăţeni. Cu sediul în Sibiu, compania Indsoft a realizat până în prezent peste 300 de implementări în instituţii de administraţie publică. Sistemul informatic integrat oferit de Indsoft conţine soluţii pentru procesele interne, soluţii pentru managementul documentelor, aplicaţii pentru gestiunea veniturilor şi soluţii de front office. Prin parteneriatul strategic încheiat recent cu Microsoft România, Indsoft are în vedere portarea aplicaţiilor pentru taxe şi impozite şi ERP pe o nouă platformă Microsoft Dynamics AX.
În continuare, Elisabeta Moraru, EUGA Project Manager în cadrul Microsoft România, a vorbit despre „EUGA – Proiecte din fonduri structurale: exemple de depuneri şi reuşite”. EUGA (European Union Grants Adviser) este o iniţiativă Microsoft desfăşurată în parteneriat cu HP, Romtelecom, Banca Transilvania şi Cisco. Rolul EUGA este de informare în domeniul fondurilor structurale, cu precădere în zona IT&C, şi de îndrumare a potenţialilor beneficiari către una dintre cele şase firme de consultanţă cu care colaborează în cadrul acestui proiect. Ca şi proiecte depuse, EUGA înregistrează în prezent un număr de 50 de beneficiari, o poveste de succes relevantă fiind cea a unei firme partenere Microsoft, care va instrui 35 de angajaţi în cadrul unui astfel de proiect.
Prin prezentarea „Comunicaţii unificate. Acum”, Marius Ţurlea, IT Manager Crescendo, a dorit să pună accent pe soluţia Office Communications Server 2007 R2 oferită de Microsoft. În vederea unificării comunicaţiilor, soluţia permite instalarea a patru aplicaţii de tip client pe desktop-uri, telefoane mobile, web şi telefoane OCS (VoIP), urmând ca aceastea să poată fi integrate ulterior cu centrala telefonică din cadrul companiei, indiferent dacă aceasta este tradiţională sau VoIP. O altă facilitate utilă a soluţiei OCS este funcţia de desktop sharing bazată pe web, ce permite colaborarea de la distanţă cu colegii din cadrul companiei. În premieră, Marius Ţurlea a dorit să ofere soluţia Microsoft Voice Pilot în variantă de test pe o perioadă de 90 de zile, cu instalare gratuită la sediul clientului pentru 25 de utilizatori, contra sumei de 100 de euro.
Romtelecom este o companie în mişcare pe piaţa de comunicaţii din România, evoluând în ultimii ani de la telefonia fixă la servicii de comunicaţii integrate. În acelaşi timp, Romtelecom este în prezent singurul operator de telecomunicaţii din România care garantează nivelul calităţii serviciilor de voce prin acorduri SLA. Sabina Uţă, Manager Regional Vânzări în cadrul Romtelecom, a prezentat la SolePAD pachetele de soluţii de comunicaţii integrate - telefonie fixă, mobilă, acces Internet, găzduire web, televiziune digitală şi help desk - oferite de Romtelecom pe segmentul IMM. Cele şapte pachete - VoceNet Office, Complete Office, Basic Office, Voce Internaţional Nelimitat 3&10 ţări, Clicknet, Clicknet mobil (o noutate în portofoliul companiei) şi IT Manager - beneficiază de promoţii şi discount-uri de până la 30 sau 50%.
După o scurtă pauză, conferinţa a continuat cu prezentarea „Kaspersky: o abordare diferită în securizarea afacerii”, susţinută de Teodor Cimpoeşu, Managing Director Kaspersky Lab România şi Bulgaria. Teodor Cimpoeşu a vorbit despre riscurile din perspectiva IT cu care se confruntă companiile în perioadele de recesiune economică, caracterizate printre altele şi de creşterea criminalităţii informatice. Anul trecut, de exemplu, s-a estimat că piaţa criminalităţii informatice a depăşit-o pe cea a securităţii informatice, evaluată la peste 12 miliarde USD. În contextul actual, Kaspersky le propune companiile să îşi schimbe mentalitatea şi să considere cheltuielile cu IT-ul ca investiţii în infrastructură şi managementul riscului, iar ca plan de acţiune recomandă identificarea primelor 10 priorităţi IT şi de securitate, precum şi a primelor 10 proiecte considerate cele mai rentabile ca impact financiar.
Ultimele două prezentări din finalul conferinţei au fost dedicate informaţiilor privind accesarea de finanţări pentru IMM-uri. Iuliana Mărculescu, Consilier în cadrul OTIMMC Târgovişte, a prezentat „Programele naţionale pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii” şi a dorit să le sublinieze participanţilor că este important să urmărească constant lansarea programelor finanţate de la bugetul de stat, având în vedere că majoritatea au un termen limită de înscriere, de aproximativ cinci zile. Înscrierea proiectelor se face la nivel naţional, pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, iar depunerea acestora se realizează la sediul oficiului teritorial la care este arondat judeţul din care provine beneficiarul.

Ana-Maria Gagiu, Consilier OIPSI în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a vorbit despre „Fonduri structurale - Proiecte IT pentru dezvoltarea afacerii”. Pornind de la cheltuielile eligibile şi de la facilitatea de pre-finanţare de 35% din grant oferită acum şi IMM-urilor, a dorit să le recomande participanţilor să apeleze la o firmă de consultanţă în realizarea proiectelor - dar numai după ce au evaluat rezultatele înregistrate de acestea. Considerate eligibile, cheltuielile pentru consultanţă pot fi efectuate şi înainte de semnarea contractului, dar nu mai devreme de data 1 iulie 2008. Auditarea finală a proiectului, care este obligatorie, este de asemenea eligibilă. Nu în ultimul rând, este important de reţinut că toate cheltuielile din cadrul proiectului trebuie să fie efectuate înainte de primirea fondurilor.

SolePAD Piteşti a fost promovat cu sprijinul partenerilor media IT TRENDS, Agora News, Zile şi Nopţi, Business Experts, MediaLook, PRwave Directory şi Prwave. Alţi parteneri: BSA (Business Software Alliance), Tara Agency şi Byblos.

Următoarea conferinţă SolePAD va avea loc pe 9 iulie a.c., la Sibiu. Locaţia şi programul evenimentului sunt disponibile la adresa www.solepad.ro

Agora Media