mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2008-10-07

TOPEX reprezentat la evenimentul “Corporate communication system” de partenerul său ucrainean, A-KOM

Produsele şi soluţiile TOPEX au fost prezentate pieţei din Ucraina pe data de 1 Octombrie în cadrul evenimentului "Corporate communication systems" la Kiev.

Având sediul în Ucraina, A-KOM este o companie cu o experienţă de peste 4 ani în domeniul telecomunicaţiilor, echipamentele sale bazându-se pe o tehnologie avansată ce asigură firmei o creştere rapidă în această industrie.

Produsele si solutiile TOPEX au devenit disponibile pentru piaţa ucraineană datorită contractului semnat între compania locală A-KOM şi TOPEX România. În urma acestui parteneriat, A-KOM distribuie soluţiile TOPEX NGN şi FMC în această piaţă acordând şi suport service acestor produse.

În cadrul evenimentului “Corporate communication systems”, unde companii precum CISCO, Avaya şi Alcatel-Lucent au fost sponsori, A-KOM a susţinut o prezentare în prima parte a zilei şi de asemenea, pentru a creşte efectul comunicării între participanţi au organizat o întâlnire specială închiriind o sală de conferinţă. La această întâlnire au participat 230 de persoane, având oportunitatea de a vizita standul demo dedicat produselor TOPEX. Au avut posibilitatea să testeze echipamentele, să observe funcţionaliatea lor, să obţină informaţii publicitare şi să discute aplicaţii posibile şi proiecte viitoare.

“Expunerea produselor TOPEX în cadrul acestui eveniment s-a datorat atenţiei noastre sporite de a atrage pe piaţa din Ucraina tehnologie de ultimă generaţie şi echipamente ale unor furnizori mondiali lideri pe piaţa telecom.”, a declarat Dna. Tatiana Nasedkina, CEO A-KOM. “Am ales să distribuim echipamente de calitate ai căror clienţi principali sunt operatori europeni pentru reţele fixe şi mobile dar şi companii corporate, iar produsele TOPEX răspund perfect cerinţelor noastre.”, a adăugat Dna. Nasedkina.


Despre A-KOM

Compania A-KOM pune accentul pe acea tehnologie ce ajută la îmbunătăţirea calităţii comunicării, facilitează interacţiunea şi asigură clienţilor economie de timp: reţele multiservice (informaţii date, audio şi video transimise pe o singură reţea - IP), conferinţe audio şi video, studio (pentru conferinţe telefonice, discuţii, întâlniri şi congrese), gateway-uri (GSM şi VoIP), sisteme pentru procesarea vocii şi terminale (telefoane speciale).

TOPEX


TOPEX este o companie românească ce produce echipamente de telecomunicaţii destinate operatorilor de reţele fixe şi mobile precum şi integratorilor IT&C. Are o experienţă de peste 18 ani în cercetarea, dezvoltarea şi producţia echipamentelor de telecomunicaţii civile şi militare.

Portofoliul său de produse include: softswitch, Media Gateway-uri pentru tehnologii TDM, VoIP, GSM si CDMA (2G, 3G+), convertoare de semnalizare (SS7, ISDN, R2, SIP, H323), routere 3G WiFi, terminale fix-mobil (2G, 3G) şi sisteme de comunicaţii de voce ATC.