mediaLOOK logo
@
4PSA VoipNow Cloud OnDemand, desemnat Produsul Anului 2011 de INTERNET TELEPHONY
București 2012-01-17

4PSA VoipNow Cloud OnDemand, desemnat Produsul Anului 2011 de INTERNET TELEPHONY

VoipNow Cloud OnDemand, soluția software de comunicații găzduită în infrastructura de tip Cloud de către 4PSA se numără printre Produsele Anului 2011 desemnate de prestigioasa publicație americană INTERNET TELEPHONY.

Suita VoipNow Professional a câștigat pentru prima oară acest premiu în 2010, iar această nouă distincție nu face decât să confirme preocuparea constantă și pasiunea cu care 4PSA continuă să inoveze domeniul Comunicațiilor Unificate.

TMC, editorul INTERNET TELEPHONY, a prezentat argumentele pentru care soluția 4PSA a fost distinsă cu acest premiu, prin intermediul lui Rich Tehrani, CEO TMC: "Cu mare bucurie acordăm acest premiu 4PSA. Editorii INTERNET TELEPHONY au verificat calitatea și caracterul inovator al platformei VoipNow Cloud OnDemand și au fost în măsură să confirme faptul că aceasta oferă soluții reale pe piață. Felicităm întreaga echipă 4PSA pentru pasiunea cu care continuă să dezvolte tehnologii avansate de comunicații IP.

"Am fost deosebit de încântați să aflăm că platforma VoipNow Cloud OnDemand a fost distinsă cu acest premiu prestigios. Soluția noastră oferă beneficii mai mult decât evidente furnizorilor de servicii și companiilor. Îi ajută să ofere, la rândul lor, servicii de Comunicații Unificate utilizatorilor care se află în continuă expansiune, fără să necesite alegerea, planificarea, administrarea și menținerea unor infrastructuri complexe", a declarat Mike Ross, Președintele 4PSA America.

VoipNow Cloud OnDemand combină o infrastructură de mare performanță și suita software VoipNow Professional, permițându-le provider-ilor și firmelor din întreaga lume să ofere în mod instant servicii eficiente și flexibile de Comunicații Unificate. "VoipNow Cloud OnDemand furnizează numeroase facilități în Cloud, precum VoIP, apeluri video, fax, conferințe, mesagerie instantanee, meniuri vocale interactive, sistem complet de facturare, suport pentru auto-provizionarea telefoanelor și multe altele", a completat Mike Ross.

Laureații premiilor Produsul Anului 2012 vor fi publicați în numărul din ianuarie-februarie 2012 al revistei INTERNET TELEPHONY, www.itmag.com. INTERNET TELEPHONY este o autoritate în domeniul comunicațiilor IP încă din 1998.

4PSA

4PSA este un producător de software inovator, specializat în aplicaţii ce funcționează în medii de tip cloud computing. Compania furnizează sub marca 4PSA soluţii ce ajută furnizorii de servicii şi organizaţiile să îşi administreze mai bine infrastructurile IT, să își automatizeze procesele şi să îşi îmbunătăţească comunicaţiile.

Cea mai importantă soluţie a companiei este VoipNow Platform, o suită de aplicaţii software create pentru accelerarea implementării Comunicaţiilor Unificate de către companii și utilizatorii finali. Produsele sunt proiectate pentru cloud computing, oferind performanțe de neegalat, facilități complete, scalabilitate, precum și ultimele progrese în automatizare. Succesul 4PSA la nivel global se bazează pe excelenţă, inovaţie şi adaptare la cerinţele clienţilor. Prin programul Green Commitment, compania optimizează folosirea resurselor energetice și ajută organizațiile să reducă emisiile de dioxid de carbon. 4PSA implementează sistemul de management al calitaţii ISO 9001:2008 certificat de către TÜV CERT.

Pentru mai multe informaţii, vă invităm să vizitaţi http://www.4psa.com, să ne urmăriți pe Twitter: www.twitter.com/4psa, să ne însoțiți pe Facebook la: www.fb.com/4PSAcom, sau să aderați la grupul LinkedIn pe http://www.4psa.com/linkedin.


Despre INTERNET TELEPHONY
INTERNET TELEPHONY este autoritatea media din domeniul comunicațiilor IP. De la prima ediție apărută în februarie 1988, INTERNET TELEPHONY a publicat opinii echilibrate și imparțiale în domeniul comunicațiilor convergente.
TMCnet.com, site-ul editorului TMC este vizitat lunar de 2 milioane de vizitatori unici, fiind principala sursă de știri și articole pentru industria comunicațiilor. TMC este producătorul expoziției ITEXPO, principalul eveniment global B2B din domeniul comunicațiilor. Pentru mai multe informații despre TMC, vă invităm să vizitați www.tmcnet.com.