mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2011-12-05

Virtualizare si cloud, o noua filozofie privind centrele de date

Agora Group organizeaza maine, 6 decembrie 2011, Conferinta de Tehnologie Agora cu tema Centre de Date si Infrastructuri IT la Hotel Intercontinental din Bucuresti, incepand cu ora 9.30.

Ca baza de pornire, un centru de date nu este altceva decat o constructie, realizata conform unor specificatii tehnice mult mai complexe decat o cladire obisnuita. Respectivele specificatii includ protectia sporita la dezastre naturale precum cutremurele, incendiile, inundaţiile, dar si prevederi legate de spatiul de lucru aerisit, ancorarea solida a masinilor de lucru etc.

Plecand de la aceasta realitate, devine evident de ce in Romania numarul de centre de date nu este impresionant. Cate firme si-au permis sa-si construiasca astfel de cladiri, mai ales in conditiile in care costurile asociate unor astfel de constructii se ridica in mod curent la cel puţin cateva milioane de euro?

Conceptele noi precum virtualizarea si, mai ales, cloud computing, au schimbat fundamental filozofia legata de centrele de date. Iar rolul principal aici l-a jucat faptul ca, dintr-o data, apelarea la un centru de date nu mai inseamna imobilizare de active pe ani indelungati, ci plata unei facturi de abonament, plata care poate fi usor inclusa in cheltuielile curente de operare ale oricarei firme.

Problema majora care isi cauta deja o rezolvare si in Romania va fi aceea a „mobilarii” caselor deja existente cu servicii suficient de atractive pentru piata locala.

Conferinta Agora dedicata centrelor de date are ca scop prezentarea elementelor esentiale care compun o posibila strategie de achizitionare a unor astfel de servicii de catre firme beneficiare, prezentari care vor fi sustinute de catre actori implicati in acest fenomen, precum APC by Schneider Electric, DELL, HP, Crescendo, Class IT, Eaton Electric si Power Back-up Services.

Evenimentul este promovat cu ajutorul partenerilor media MyJob.ro, MediaIQ, PRWave, PRWave Directory, MediaLook, Ziare.com, HIT.ro, Business24, Agora News, IT Trends si Digital Trends. Alti parteneri: CIO Council, Softline International, INDACO Systems, ARIES, ANIS, BVMW, Byblos, iNES, DigiSign.

Despre Conferintele de Tehnologie Agora
Conferintele de Tehnologie Agora reprezinta o suita de manifestari menite a prezenta solutii concrete pentru administratia publica centrala si/sau institutiile financiar-bancare, telecom, utilitati si marile companii. Conferintele de Tehnologie Agora sunt organizate in Bucuresti si se adreseaza factorilor de decizie si directorilor IT din marile corporatii.
Detalii la www.agora.ro/conferinte .

Agora Group