mediaLOOK logo
@
bucuresti 2011-09-09

Modelarea 3D cu David Laserscanner a iconostaselor din vechi biserici ortodoxe

In cadrul conferintei Electronic Visualisation and the Arts (EVA 2011), desfasurata la Londra, a fost prezentat si proiectul "Modelarea 3D a unui simbol important al Bisericii Ortodoxe Romane - Portile Imperiale". Proiectul de reconstructie digitala a fost realizat de catre prof. univ. dr. Radu Moraru, decan al Facultatii de Arte Plastice si ing. Oana Gui, Administrator de Sistem Informatic in cadrul in cadrul Universitatii de Arta si Design Cluj-Napoca, impreuna cu Prof. Dr. Ioan Chirilă, decan al Facultatii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universitatii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca

Evenimentele EVA reprezinta o serie de conferinte interdisciplinare internationale organizate anual in toata lumea. Organizatorii evenimentului sunt preocupati de aplicatiile tehnologiei informationale in serviciile culturale si in domeniul artelor vizuale.

Un interes special la conferinta de anul acesta, desfasurata la Londra in perioada 6-8 Iulie 2011, a fost acordat proiectului realizat de catre Prof. Univ. Radu Moraru, decan al Facultati de Arte Plastice si Ing. Oana Gui, Administarator de Sistem Informatic in cadrul Universitatii de Arta si Design Cluj-Napoca, impreuna cu Prof. Dr. Ioan Chirila, decan al Facultatii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universitatii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, proiect intitulat "Modelarea 3D a unui simbol important al Bisericii Ortodoxe Romane - Portile Imperiale".

Proiectul isi propune sa reconstruiasca digital "Portile Imperiale" ale vechilor biserici ortodoxe de lemn raspandite pe o arie geografica larga din Transilvania, folosind sistemul de scanare 3D low-cost "DAVID-Laserscanner" distribuit in Romania de Z Spot Media. Acest sistem permite scanarea si digitizarea cu ajutorul unui camere web si al unui laser liniar portabil. Solutia 3D DAVID-Laserscanner genereaza date 3D in timp real si le afiseaza pe ecranul computerului, fisierele 3D obtinute putand fi exportate pentru utilizare ulterioara in aplicatii CAD 3D.

Proiectul de cercetare al specialistilor romani vizeaza digitizarea 3D a elementelor sculpturale ale iconostaselor (porti imperiale) din cadrul bisericilor ortodoxe vechi din lemn inregistrate in lista nationala de monumente istorice transilvanene. Solutia de scanare 3D DAVID-Laserscanner a fost singura optiune disponibila pentru bugetul alocat acestui proiect de cercetare insa experienta profesionala si ingeniozitatea tehnica a specialistilor romani combinate cu facilitatiile DAVID-Laserscanner au facut posibile digitizarea 3D color a iconostaselor bisericii, rezultate evidentiate in cadrul rapoartelor conferintei:
http://versi.edu.au/news-and-publications/enewsletter/enewsletter-16/eva-london-2011

Metodologia de cercetare s-a realizat in 2 etape, prima fiind stabilirea procedurii de selectare a elementelor semnificative pentru cercetare iar cea de-a doua fiind stabilirea metodei corecte de scanare si modelare 3D. Autorii acestui proiect au avut inspiratia inovativa de a crea un sistem de miscare uniforma a laserului cu ajutorul unui motoras pas cu pas provenit de la un hard-disk care sa le permita o scanare cat mai usoara si cat mai buna.

Proiectul s-a bucurat de aprecierea unanima a participantilor la conferinta, specialistii romani fiind invitati pentru alte prezentari si work-shop-uri la urmatoarea conferinta EVA-Florenta 2012. Prezentarea detaliata a intregului proiect poate fi descarcata in format PDF in limba engleza la urmatorul link:
http://www.bcs.org/upload/pdf/ewic_ev11_s14paper1.pdf

z spot media