mediaLOOK logo
@
Bucureşti 2010-03-03

4PSA lansează VoipNow Automation - soluţia pentru automatizarea operaţiunilor şi a resurselor destinată furnizorilor de servicii cloud

4PSA a lansat VoipNow Automation, o soluţie completă de automatizare a operaţiunilor şi a resurselor în mediul cloud, creată să simplifice administrarea comenzilor, managementul conturilor clienţilor, provizionarea serviciilor şi facturarea acestora. Cu ajutorul VoipNow Automation furnizorii pot să definească pachetele de servicii, să implementeze magazinul online şi portalul destinat clienţilor, să activeze automat serviciile comandate şi să administreze procesele de comandă, facturare şi plată folosind cele mai noi tehnologii.

Prin eficientizarea proceselor critice specifice afacerilor furnizorilor de servicii, VoipNow Automation ajută la reducerea costurilor operaţionale, oferind o bază solidă pentru dezvoltarea organizaţiei. Platforma software este scalabilă, fiind capabilă să administreze un număr teoretic nelimitat de abonaţi, graţie suportului oferit de arhitectura 4Grid. Totodată, datorită tehnologiei Cloud Blocks soluţia poate fi integrată cu orice platformă de furnizare a serviciilor. VoipNow Automation oferă un front-end Open Source, care include magazinul virtual şi portalul unde clienţii îşi pot administra informaţiile personale, subscripţiile la servicii, comenzile, facturile şi plăţile.

Cu VoipNow Automation urmărim să ajutăm furnizorii de servicii să optimizeze costurile şi să îşi mărească portofoliul de clienţi, exploatând cât mai puţine resurse. Chiar dacă ne adresăm în primă fază utilizatorilor sistemelor noastre de Comunicaţii Unificate, arhitectura extensibilă permite furnizorilor sa folosească VoipNow Automation pentru orice tip de serviciu livrat in mediul cloud. Soluţia simplifică procedurile de integrare a serviciilor noi, contribuind la micşorarea timpului de implementare şi la economisirea unor resurse importante.”, a declarat Bogdan Carstoiu, CEO 4PSA.

Automation face parte din suita VoipNow Platform şi se integrează cu celelalte componente ale sistemului, formând o soluţie completă pentru furnizarea de servicii de Comunicaţii Unificate, PBX-uri găzduite şi trunchiuri de voce.

VoipNow Professional este o soluţie software cu ajutorul căreia se pot furniza servicii de voce, video, prezenţă, fax şi messaging. Numărul utilizatorilor VoipNow Professional este într-o creştere accelerată, reunind provideri din peste 40 de ţări.

VoipNow Core este prima aplicaţie software care construieşte un cloud de livrare a serviciilor VoIP. Bazându-se pe tehnologia proprietară 4Grid, produsul le permite furnizorilor de servicii să ofere soluţii de telefonie VoIP de mare capacitate. VoipNow Core include de asemenea funcţii de media gateway pentru realizarea la costuri minime a interconectărilor dintre reţelele SIP şi PSTN.

4PSA

4PSA este un producător inovator de software, specializat în aplicaţii care rulează în mediile de tip “cloud”. Compania furnizează sub marca 4PSA soluţii care ajută furnizorii de servicii şi organizaţiile să îşi administreze infrastructurile IT, să automatizeze procesele şi să îşi îmbunătăţească comunicaţiile.

Cea mai importantă soluţie a companiei este VoipNow Platform, o suită de aplicaţii software create pentru accelerarea implementării Comunicaţiilor Unificate de către utilizatorii finali. Conceptele care stau la baza VoipNow Platform sunt barierele reduse de adopţie, scalabilitatea, automatizarea şi focusarea pe utilizatorul final al sistemului. Succesul 4PSA la nivel global se bazează pe excelenţă, inovaţie şi pe adaptarea la cerinţele clienţilor.

4PSA implementează sistemul de management al calitaţii ISO 9001:2008 certificat de către TÜV CERT.

4PSA si VoipNow sunt mărci înregistrate ale companiei Rack-Soft, Inc. Pentru mai multe informaţii, vă invităm să vizitaţi http://www.4psa.com. Dacă aveţi comentarii, sugestii sau întrebări nu ezitaţi să ne contactaţi.