mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2009-09-11

TOPEX prezintă la ITU Telecom World 2009 de la Geneva noul său echipament Mobilink IP

Continuând procesul de participare la evenimentele majore de telecomunicaţii, TOPEX se va alătura în perioada 5 – 9 octombrie, evenimentului mondial de telecomunicaţii şi de tehnologie a informaţiei de comunicare ITU Telecom World 2009 de la Geneva.

ITU Telecom World 2009 reuneşte nume de top din întreaga lume telecom. Arena globala IT&C continuă să ofere oportunităţi semnificative de creştere economică şi de investiţii. Evenimentul va oferi o platform importantă unde se vor discuta aspecte cheie ale sectorului IT&C.

Tema TOPEX la acest eveniment va fi gateway-ul GSM/UMTS de capacitate mică cu interfeţe VoIP, TOPEX Mobilink IP. Principala sa funcţionalitate este de a interconecta centralele IP sau cele tradiţionale cu reţelele mobile. Prin intermediul TOPEX MobiLink IP veţi reduce semnificativ costul apelurilor IP către reţelele GSM/UMTS şi invers.

Cu acest nou produs, TOPEX doreşte să ofere clienţilor săi soluţii care să răspundă cerinţelor acestora. TOPEX Mobilink IP suportă până la 2 operatori mobili, este soluţia perfectă pentru reducerea costurilor cu recuperarea rapidă a investiţiilor şi, de asemenea, se interconectează cu orice IP-PBX sau Softswitch bazat pe protocoalele SIP sau H323 suportând şi NAT traversal.

“Prin această participare, principalul interes al companiei TOPEX va fi de a creşte competitivitatea, de a identifica noi oportunităţi de afaceri, de a ne consolida poziţia de brand şi, cel mai important, de a creşte profitabilitatea companiei.”, a declarat Constantin Dumitrescu, Director de Marketing şi Vânzări în cadrul companiei TOPEX.

TOPEX va prezenta produsele sale în perioada 5 - 9 octombrie în standul 5141-02, la centrul expoziţional Palexpo Geneva.

TOPEX

TOPEX este o companie românească ce produce echipamente de telecomunicaţii destinate operatorilor de reţele fixe şi mobile precum şi integratorilor IT&C. Are o experienţă de peste 19 ani în cercetarea, dezvoltarea şi producţia echipamentelor de telecomunicaţii civile şi militare.

Portofoliul său de produse include: Softswitch, Media Gateway-uri pentru tehnologii TDM,VoIP, GSM si CDMA (2G, 3G+), convertoare de semnalizare (SS7, ISDN, R2, SIP,H323), routere 3G WiFi, terminale fix-mobil (2G, 3G) şi sisteme de comunicaţiide voce ATC.