mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2009-07-06

SolePAD revine la Piteşti

Marţi, 7 iulie 2009, ora 9:30, Agora Media organizează o nouă ediţie SolePAD (Soluţii Eficiente pentru Afaceri Durabile) la Piteşti. Evenimentul se adresează companiilor din judeţele Argeş şi Vâlcea şi va avea loc la hotel Muntenia, salonul Internaţional. Invitaţi: Tudor Pendiuc, Primarul Municipiului Piteşti şi Ion Glişcă, Presedinte FPIMM Argeş, vicepreşedinte CNIPMMR.

Adresat Top Management-ului (director general, executiv, de achiziţii) şi responsabililor IT din IMM-uri, SolePAD este un Roadshow de tehnologie şi finanţări care promovează soluţii pentru scăderea costurilor şi eficientizarea afacerilor, precum şi soluţii de finanţare.
Secţiunea dedicată soluţiilor IT&C va fi deschisă la SolePAD Piteşti de compania Microsoft România. Ramona Falamas, Manager de proiect în cadrul Indsoft, va prezenta „Sistemul informatic integrat e-administraţie, premisă a modernizării serviciilor publice”. Elisabeta Moraru, EUGA Project Manager în cadrul Microsoft România, va vorbi despre „EUGA – Proiecte din fonduri structurale: exemple de depuneri şi reusite”, în timp ce Marius Turlea, Crescendo, va pune accent pe „Comunicaţii unificate. Acum”. În continuare, Sabina Uţă, Manager Regional Vânzări în cadrul Romtelecom, va prezenta pachetele de „Soluţii de comunicaţii” oferite de Romtelecom pe segmentul IMM.
După o scurtă pauză, conferinţa va continua cu prezentarea „Kaspersky: o abordare diferită în securizarea afacerii”, susţinută de Teodor Cimpoeşu, Managing Director Kaspersky Lab România şi Bulgaria.

Ultimele două prezentări din finalul conferinţei vor fi dedicate informaţiilor privind accesarea de finanţări pentru IMM-uri. Iuliana Mărculescu şi Cătălina Huiu, Consilieri în cadrul OTIMMC Târgovişte, vor prezenta „Programele naţionale pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii”, iar Ana-Maria Gagiu şi Alina Sibiceanu, Consilieri OIPSI în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, vor vorbi despre „Fonduri structurale - Proiecte IT pentru dezvoltarea afacerii”.

SolePAD Piteşti este promovat cu sprijinul partenerilor media IT TRENDS, Agora News, Zile şi Nopţi, Business Experts, MediaLook, PRwave Directory şi PRwave. Alţi parteneri: BSA (Business Software Alliance), Tara Agency şi Byblos.

De reţinut: Agora Media vă aşteaptă marţi, 7 iulie, ora 9.30, la hotel Muntenia, salonul Internaţional, la cea de doua ediţie SolePAD Piteşti, cu noi informaţii pentru eficientizarea afacerilor.

Agora Media