mediaLOOK logo
@
Bucureşti 2009-03-16

Rack-Soft participă la WebHostingDay 2009

Rack-Soft participă în calitate de sponsor la WebHostingDay 2009, cel mai important eveniment european dedicat industriei de web hosting, organizat în Bruehl (Germania), în perioada 18-20 martie 2009.

Rack-Soft dezvoltă în România soluţii software pentru managementul serverelor şi al aplicaţiilor care rulează pe acestea, adresate furnizorilor de servicii Internet din întreaga lume. Cu ocazia WebHostingDay 2009, compania va anunţa lansarea ediţiei 4PSA VoipNow 2 - sistemul de comunicaţii unificate de voce, video, fax şi messaging. Totodată, Rack-Soft va prezenta în premieră soluţiile 4PSA VoipNow Automation şi 4PSA VoipNow Desktop - un software de management şi facturare a utilizatorilor, respectiv, o suită software care interconectează aplicaţiile Desktop business şi Web cu serviciile de comunicaţii unificate.

Noile soluţii Rack-Soft le vor permite furnizorilor să lanseze cu investiţii minime servicii de comunicaţii unificate de ultimă generaţie, foarte atractive pentru companii din punctul de vedere al costurilor şi al productivităţii.

Miercuri, 18 martie, în cadrul sesiunii de prezentări “hosting.SESSIONs” de la WebHostingDay 2009, Bogdan Carstoiu, director general Rack-Soft, va prezenta oportunităţile generate de către adoptarea serviciilor găzduite de comunicaţii unificate. “Tehnologiile de comunicaţii unificate şi-au făcut apariţia pe piaţă în ultimii ani, iar integrarea lor cu serviciile de hosting, SaaS şi cloud computing reprezintă o oportunitate nouă, generatoare de venituri importante pentru furnizorii de servicii. Companiile care oferă găzduire web se află în cea mai bună postură pentru a livra comunicaţii unificate, deoarece îşi pot folosi principalele lor compentenţe şi infrastructura”, a declarat Bogdan Carstoiu.

Rack-Soft va participa la WebHostingDay 2009 cu o echipă de specialişti care vor susţine demonstraţii live şi vor putea răspunde întrebărilor potenţialilor clienţi. Vizitatorii standului Rack-Soft vor descoperi toată gama de produse software oferite de companie, de la software-ul pentru managementul DNS la soluţiile de scanare distribuită a e-mailurilor.

Pentru detalii despre evenimentul WebHostingDay vă invităm să vizitaţi site-ul www.webhostingday.com.

Rack-Soft

Rack-Soft dezvoltă aplicaţii software inovatoare pentru servere şi centre de date, folosind framework-ul 4Grid. Tehnologia proprietară 4Grid stă la baza infrastructurilor de generaţie următoare, pregătite pentru livrarea serviciilor în "cloud". 4Grid permite furnizorilor Internet să dezvolte infrastructuri SaaS redundante, scalabile şi uşor de administrat.

4PSA VoipNow reprezintă o soluţie de comunicaţii unificate ce integrează serviciile de voce, video, fax şi messaging cu cele de găzduire web. 4PSA DNS Manager este un software de management pentru serviciul DNS care consolidează înregistrările DNS în cadrul infrastructurilor de hosting şi oferă disponibilitate ridicată, distribuţia cererilor şi automatizare. Rack-Soft furnizează o gamă largă de aplicaţii suplimentare pentru Parallels Plesk care protejează serverele împotriva diferitelor ameninţări (virusi, spam, hacking), implementează soluţii de back-up şi de "disaster recovery" şi facilitează adoptarea modelului SaaS.

Modelul de afaceri al Rack-Soft are la bază inovaţia şi calitatea. Compania implementează un sistem de management al calitaţii ISO 9001 certificat de către TÜV CERT. Pentru mai multe informaţii, vă invităm să vizitaţi http://www.4psa.com.