mediaLOOK logo
@
ASUS ROG GL553VW
București 2016-12-30

ASUS Republic of Gamers a lansat laptopul de gaming GL553VW

ASUS Republic of Gamers (ROG) a lansat în România modelul GL553VW, un laptop de gaming motorizat de cea de a șasea generație de procesoare Intel Core i7 și de plăcile video NVIDIA GeForce GTX 960M cu suport Microsoft DirectX 12, ce oferă performanțe superioare în jocuri și efecte vizuale incredibile. Laptopul cu ecran de 15.6 inci dispune de funcția Cooling Overboost, exclusivă ROG, pentru reglajul vitezei ventilatoarelor și de software-ul GameFirst III pentru optimizarea conexiunii la rețea, obținându-se un gameplay online cât mai fluid.

Performanțe superioare în jocuri
ROG GL553VW este conceput ca un laptop de înaltă performanță ce dispune de cea de a șasea generație de procesoare Intel Core i7 ‘Skylake’, quad-core și de grafica NVIDIA GeForce GTX 960M cu suport Microsoft DirectX 12 pentru redarea unor efecte vizuale foarte clare. Notebook-ul este configurat cu 32GB de memorie RAM DDR4 2133MHz și are preinstalat sistemul de operare Windows 10. ROG GL553VW beneficiază de SSD-uri PCIe Gen3 x4 de până la 512GB, Wi-Fi 802.11ac dual-band, USB Type-C (USB-C) și două porturi USB 3.0.

GL553VW integrează un panou Full HD de 15.6 inci, cu unghiuri largi de vizualizare de până la 178 de grade, asigurând o minimă alterarea a culorilor atunci când este privit din unghiuri extreme. Ecranul are un finisaj mat și elimină reflexiile nedorite.

Tastatură de gaming precisă
ROG GL553VW încorporează o tastatură special concepută pentru jocuri cu iluminare de fundal în roșu și taste cu o cursă de 2.5mm cu un răspuns tactil ideal. Tastele WASD sunt marcate diferit, bara de spațiu are suprafață mare, iar tastele direcționale sunt izolate pentru o identificare mai rapidă. Tehnologia anti-ghosting preia apăsarea simultană a până la 30 de taste, furnizând comenzi precise în timpul meciurile desfășurate la intensitate maximă.

Tehnologii și software exclusive ROG
Tehnologia Cooling Overboost, exclusivă ROG, permite ajustarea vitezei ventilatoarelor și dispune de un design termic inteligent, pentru o răcire eficientă, oferind modelului ROG GL553 stabilitatea necesară în sesiunile maraton de gaming.

ROG GameFirst III furnizează un gameplay fără latențe, prioritizând pachetele de date transmise de joc, prin alocarea unei benzi mai largi. Software-ul dispune de patru moduri prestabilite (Optimization, Gaming, Media Streaming, File Sharing), alături de modul manual ce oferă utilizatorului controlul total asupra rețelei.

Preț și disponibilitate
Laptopul de gaming ROG GL553VW este disponibil deja în România la prețuri ce pornesc de la 5199 lei, TVA inclusiv (pentru configurația cu Intel Core Skylake i7-6700HQ, ecran 15.6" LED-backlit Anti-Glare FullHD, NVIDIA GeForce GTX 960M, hard disk de 1TB, SSD de 128GB și 16GB RAM).

ASUS

ASUS, cel de-al treilea furnizor mondial de laptopuri consumer și producătorul celor mai vândute și mai premiate plăci de bază, este lider între companiile noii ere digitale. ASUS proiectează şi fabrică produse ce satisfac perfect cerinţele actuale privind experienţa digitală de acasă, lucrul de la birou şi activităţile utilizatorilor, oferind un portofoliu extins de produse, care include plăci de bază, plăci video, monitoare, sisteme PC desktop, laptopuri, netbook-uri, tablete, servere, dispozitive multimedia, soluţii wireless, echipamente de reţea și telefoane mobile.

Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, ASUS a obţinut 4368 de distincţii în anul 2015 și este recunoscut pe plan global pentru revoluţionarea industriei computerelor personale prin Eee PC™. Având peste 17000 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă R&D de elită formată din 5500 de ingineri, compania a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 14 miliarde USD în 2015.

Related products:

2 related pictures
ASUS ROG Strix GL553VW
ASUS ROG Strix GL553VW
Save...
ASUS ROG Strix GL553VW
ASUS ROG Strix GL553VW
Save...