mediaLOOK logo
@
Medeea Marinescu, de la Paris la New York, via
Bucuresti 2006-02-23

Medeea Marinescu, de la Paris la New York, via "Muzici cu personalitate" la CITY FM

Sâmbătă de la ora 14:30 (sau în reluare marţi seara, de la 23:00) o veţi putea asculta la CITY FM pe actriţa Medeea Marinescu într-o ediţie specială a emisiunii "Muzici cu personalitate". Vedetă titrată în Europa Occidentală, trecută cu vederea de marea parte a presei româneşti, actriţa de la TNB va selecta melodiile preferate pentru publicul CITY FM alături de Lucian Moga. Acesta o va incita la discuţii despre statutul actorului român peste hotare şi despre diferenţele dintre actorul de teatru şi cel de film.

Fosta Mirabela din "Maria Mirabela" a lui Gopo va vorbi despre cel mai recent film în care a jucat, "Je vous trouve tres beau" ("Vă găsesc foarte frumos"), filmat în Franţa şi produs de Gaumont şi Columbia Tristar. Ea interpretează unul dintre rolurile principale alături de bine-cunoscutul actor Michel Blanc. Lansarea a avut loc pe 11 ianuarie, iar filmul se anunţă a fi producţia anului 2006. Medeea dezvăluie că titlul iniţial era "La fille de l'est", dar a fost schimbat deoarece "fata din est" pentru Europa occidentală înseamnă prostituţie şi lume interlopă, iar filmul nu are legatură cu acest subiect. Actriţa va pleca la New York, pentru Festivalul de film european, unde pelicula a fost selectată. Dar nu numai festivalul de film o cheamă la New York…

Ascultând "Muzici cu personalitate" veţi afla cum se pregăteşte Medeea Marinescu înaintea fiecărui spectacol. "Succesul pentru un actor stă în primul rând în relaxare" va spune de această dată realizatoarea de emisiuni de radio. Muzicile alese la CITY FM vor avea darul să vă pregătească intrarea în rolul relaxant de ascultător: Norah Jones, Michel Petrucciani, Serge Gainsbourg, Diana Krall, Charles Aznavour, Dean Martin, Aura Urziceanu samd.

Despre cariera sa, Medeea povesteşte cum a picat concursurile de angajare la "Teatrul Odeon" şi la "Teatrul Naţional", imediat după terminarea facultăţii. Acest lucru i-a oferit prilejul să încerce formule de teatru independent, cum ar fi "Teatrul Unu" şi "Teatrul Româno-American". A fost plecată chiar şi în Anglia unde a jucat la "Bristol Old Vick", un teatru foarte important acolo, având contract pentru o stagiune. De nouă ani Medeea este angajata "Teatrului National", iar experienţele anterioare au ajutat-o să aprecieze tot mai mult actuala colaborare.

Nu rataţi o editie "Muzici cu personalitate" precum un film francez cu Medeea Marinescu, cu o coloană sonoră aleasă de Medeea Marinescu, turnat în studioul CITY FM pe gustul publicul curios vis-à-vis de viaţa vedetei Medeea Marinescu. Detalii online: http://www.cityfm.ro.

CITY FM