mediaLOOK logo
@
București 2016-04-12

Avnet România semnează parteneriatul cu Check Point, colaborarea răspunde cererii crescute pentru soluții de securitate

Extinderea în România a parteneriatului global arată poziția de lider pe o piață în continuă creștere.

Avnet, companie globală de top în distribuția de tehnologie, anunță semnarea unui parteneriat de distribuție pentru România cu Check Point® Software Technologies Ltd, lider mondial în securizarea Internetului. Compania doreşte să ofere cele mai bune soluții pentru ca partenerii și clienţii din România să poată participa în siguranță la economia digitală. Avnet derulează parteneriate similare şi în Marea Britanie, Olanda, Statele Unite şi Canada. Fiabilitatea şi robusteţea produselor Check Point sunt recunoscute la nivel global şi sunt esenţiale în procesul de adopţie a tehnologiilor de securitate din noua generaţie. Prin aducerea Check Point în portofoliu, Avnet TS România devine distribuitor unic şi arată că înţelege nevoile de securitate IT ale pieţei locale.

Paul Micheș, Country Manager Avnet Technology Solutions România, consideră că: “Extinderea parteneriatului aduce noi oportunităţi de afaceri pentru echipa din România, prin completarea portofoliului existent şi îmbunatățirea expertizei noastre în soluţii de securitate şi networking. Într-o epocă în care proactivitatea este cheia succesului, Avnet doreşte să ofere partenerilor acces la furnizori și soluţii de top pentru ca aceştia să dezvolte proiecte noi, să-şi extindă afacerea şi să-şi crească veniturile”.

Din partea Check Point, Yannis Gikas, Country Manager pentru Grecia, Cipru şi România, afirmă: “Securitatea este un domeniu în continuă schimbare. Aparent, doar companiile mari sunt mai expuse riscurilor, însă evoluţia ameninţărilor cibernetice face ca securitatea informatică să devină o prioritate maximă pentru întreaga piață. Ne bucurăm să extindem parteneriatul cu Avnet în România și suntem siguri că rețeaua extinsă de parteneri Avnet și orientarea acestora către servicii ne vor ajuta să aducem produsele noastre de securitate către un portofoliu mai mare de clienți”.

Avnet, Inc.

Cu o ofertă extinsă de produse, servicii si soluții inovatoare, Avnet Inc (simbol bursier NYSE: AVT) accelerează succesul clienților care dezvoltă, comercializează sau folosesc tehnologia, indiferent de regiunea geografică in care aceștia activează. Avnet este o companie din top Fortune 500 cu venituri de 27.9 miliarde USD în anul fiscal 2015. Pentru mai multe informații vizitați www.avnet.com.