mediaLOOK logo
@
ASUS ROG G501
București 2015-06-02

ASUS prezintă cele mai recente inovații la Computex 2015

ASUS a anunțat la Computex 2015 noua linie de produse inspirate de filozofia Zen, concepute pentru le a oferi utilizatorilor cea mai nouă experiență digitală.

ASUS Republic of Gamers (ROG) prezintă o gamă largă de notebook-uri de gaming, desktopuri, monitoare, mauși, plăci video și produse ROG Certified. Sunt prezentate modelele ASUS ZenBook UX305 și UX303, în culori noi frapante, alături de ASUS Transformer Book T100HA. Sunt expuse, de asemenea, desktopurile ASUS incluzând ASUSPRO E210, K20, VivoPC VC65, VivoMini UN65H, UN45 și Chromebox UN62. În zona demo a standului de la Computex 2015 poate fi văzut primul proiector din lume, de dimensiunea palmei, ce poate proiecta conținutul stocat pe un telefon cu Android, prin intermediul unei conexiuni micro USB.

Monitorul ROG curbat, cu diagonala de 34 inci și G-SYNC
Monitorul curbat 3800R, cu diagonala de 34 inci, beneficiază de unghiuri largi de vizualizare, rezoluție nativă 3440 x 1440 pixeli și aspect 21:9. Modelul integrează tehnologie NVIDIA G-SYNC, oferind efecte vizuale fluide, fără latențe. G-SYNC sincronizează rata de reîmprospătare a ecranului cu cea a plăcii grafice, pentru orice PC cu placă video GeForce GTX, eliminând fracturarea imaginii și minimizând latențele. Rezultatul constă în imagini mai vibrante, derulate fluid și într-o acțiune mai interactivă. Opțiunile de conectivitate extinse includ DisplayPort și HDMI.

Monitorul ROG SWIFT PG279Q
ROG SWIFT PG279Q este un monitor WQHD 2560x1440 cu diagonala de 27 inci și tehnologie IPS pentru unghiuri largi de vizualizare de până la 178 de grade. Monitorul oferă o rată de reîmprospătare de 144Hz și dispune de tehnologie NVIDIA G-SYNC. PG279Q încorporează conectori DisplayPort și HDMI.

Placa video ROG Poseidon GTX 980 Ti
Placa video ROG Poseidon GTX 980 Ti este răcită cu ajutorul unei soluții DirectCU H2O hibrid, ce combină camerele de vapori și conductele cu apă, temperaturile de funcționare fiind mai scăzute, iar zgomotul de 3 ori mai mic. Plăcile grafice ASUS oferă tehnologia exclusivistă Auto-Extreme, primul proces automat 100% din industrie și dispun de componente Super Alloy Power II de o calitate acceptată de industria aerospațială. ROG Poseidon GTX 980Ti beneficiază, de asemenea, de GPU Tweak II cu XSplit Gamecaster, atingerea unor performanțe mai ridicate fiind acum mult mai intuitivă.

Mouse-ul de jocuri ROG Spatha cu sau fără cablu
ROG Spatha este optimizat pentru jocurile de tip MMO, având o carcasă din aliaj de magneziu cu 12 butoane, un design cu socket pentru personalizarea butoanelor principale, plus un stand de reîncărcare magnetic. Jucătorii pot folosi mouse-ul Spatha fie cu cablul aferent, fie în modul wireless. Luminile LED pot fi personalizate în trei zone, utilizatorul având posibilitatea să aleagă o selecție formată din cele 16.8 milioane de nuanțe disponibile.

Laptopul de gaming ROG G751JT/JY
Notebook-urile de gaming ROG G751JT/JY oferă tehnologia NVIDIA G-SYNC, imaginile fiind mai fluide, fără latențe și fără fracturi ale cadrelor. ROG G751JT/JY sunt motorizate de procesoare Intel Core i7 și de grafica NVIDIA GeForce GTX 980M, ce poate fi supratactată. O soluție inteligentă de răcire, formată din două ventilatoare, direcționează căldura și zgomotul departe de utilizator, asigurând sesiuni confortabile de gaming.

Laptopul de gaming ROG G501
ROG G501 este un laptop de gaming ușor și subțire, echipat cu procesoare Intel Core i7, plăci grafice din seria NVIDIA GeForce GTX 900 pentru efecte vizuale 4K/UHD și tehnologie Hyper Cool îmbunătățită. Acesta integrează două ventilatoare independente și radiatoare de cupru ce asigură un management termic eficient, pentru performanțe stabile chiar și în vârfurile de sarcină.

Laptopul ROG GL552
ROG GL552 dispune de cea de-a patra generație de procesoare Intel Core i7 quad-core, placă grafică discretă și, opțional, unitate SSD. Acesta are un design agresiv, inspirat de avioanele de luptă stealth, cu tastatură iluminată în roșu și taste WASD special marcate.

Software-ul ASUS GameFirst III prioritizează pachetele de date transmise de jocuri, asigurând un joc fără latențe. GL552 are un design ce permite accesul facil la unitatea de stocare și la memoria RAM pentru upgrade ulterior.

Desktopul de gaming ROG G20CB
ROG G20CB este un desktop de gaming ce încorporează un procesor Intel Core de generația a șasea și grafica NVIDIA GeForce GTX într-o carcasă subțire de numai 12.5 litri. Acesta dispune de SSD-uri PCI Express Gen 3 x4, memorii SDRAM DDR4 și porturi USB 3.1 pentru un transfer rapid de date. Software-ul Advanced Aegis II completează experiența de gaming facilitând monitorizarea performanței sistemului, înregistrarea și editarea acțiunii de pe ecran în vederea distribuirii pe site-urile de socializare. G20CB afișează, de asemenea, efecte luminoase ce se pot personaliza.

Produsele certificate ROG
Programul ROG Certified vine în ajutorul pasionaților de jocuri asigurându-i că echipamentele de gaming și componentele precum modulele de memorie, kiturile de răcire, carcasele și altele funcționează perfect cu produsele ROG. Produsele ROG Certified sunt verificate și validate de către inginerii ROG, doar cele mai bune fiind selectate. Echipa ROG lucrează cu producători de top precum: Avexir, BitFenix, Bitspower, Corsair, G.Skill, HyperX, In Win, Lian-Li și Thermalright, alți parteneri fiind pregătiți să intre în acest program. Logo-ul ROG Certified va fi plasat pe toate produsele certificate care vor fi disponibile în canalele de distribuție ale partenerilor. Termenii programului ROG Certified vor diferi de la regiune la regiune.

Laptopurile ASUS ZenBook UX305 și UX303
Seria ASUS ZenBook combină cele mai avansate și puternice componente cu un design elegant și sofisticat, fabricat cu precizie. ZenBook UX305 este câștigătorul premiilor 2015 iF Design Award și 2015 Best Choice Award. Acesta este cel mai subțire ultraportabil QHD+ de 13.3 inci din lume și este disponibil acum în trei culori deosebite: obsidian, aliaj ceramic și aurora metalic. Modelul ZenBook în culoarea aliajului ceramic are finisaje suflate, oferind o textură similară ceramicii, în timp ce culoarea aurora metalic prezintă un finisaj unic, delicat la atingere.

ZenBook UX303 este disponibil acum și în culoarea Rose Gold, alături de nuanța de maroniu-fumuriu. Sofisticatul UX303 arată superb în noua nuanță ce afișează semnătura Zen cu cercuri concentrice.

ASUS Transformer Book T100HA
ASUS Transformer Book T100HA este succesorul celui mai bine vândut Transformer Book T100TA 2-in-1, care combină puterea unui laptop stilat de 10.1 inci și comoditatea unei tablete foarte subțiri. Noul model are o autonomie de până la 14 ore și o carcasă ultra-subțire de 8.45mm, ce cântărește 580g. Acesta are finisaje metalice și este disponibil în culorile: alb, gri staniu, albastru și roz. T100HA are la bază o serie de procesoare quad-core Intel Atom ‘Cherry Trail’ X5, 4GB memorie RAM și port USB Tip C. Portabilul vine cu sistemul de operare Windows 10 preinstalat și va fi disponibil în cel de-al treilea trimestru al anului 2015.

Desktopul ASUSPRO E210
ASUSPRO E210 beneficiază de o carcasă compactă cu un volum de un litru și o prindere VESA rotativă ce oferă utilizatorilor mai multe opțiuni de instalare. E210 este foarte fiabil și foarte eficient, design-ul fără ventilator asigurând operarea silențioasă. Desktopul integrează un cititor de carduri 4-in-1, precum și porturi USB 3.0, USB 2.0, HDMI, VGA și COM (serial) pentru compatibilitatea cu o gamă largă de periferice. Sistemul de operare Windows Embedded le permite utilizatorilor să personalizeze soluții inteligente pentru aplicații industriale și thin-client.

Desktopul ASUS K20
ASUS K20 este un desktop construit într-o carcasă elegantă cu un volum de numai 10 litri. Acesta este primul PC de dimensiuni reduse ce oferă SuperSpeed USB 3.1 pentru transferuri de date rapide. Printre funcțiile multimedia se numără grafica discretă NVIDIA sau AMD, rezoluția 4K/UHD (ultra high definition) și tehnologia SonicMaster. Conexiunea wireless 802.11ac oferă o experiență online fluidă în condițiile unui nivel de zgomot de numai 23dB în modul idle.

Desktopul ASUS G11CB
ASUS G11CB este un desktop de gaming motorizat de a șasea generație de procesoare Intel Core și grafica NVIDIA GeForce GTX 980. Noul model oferă înaltă performanță prin intermediul SSD-ului M.2, a memorie SDRAM DDR4 și a conexiunilor USB 3.1. G11CB are o carcasă cu design agresiv, cu o zonă frontală iluminată cu LED-uri, ce afișează până 8 milioane de culori, la care se adaugă trei “flăcări” roșii amplasate pe laterale. Software-ul Aegis II îmbunătățește experiența de joc, GameAlive permițând jucătorilor să înregistreze, să editeze acțiunea și mai apoi să o partajeze pe rețelele sociale.

Mini PC-ul ASUS VivoPC VC65
ASUS VivoPC VC65 este cel mai puternic model din linia VivoPC, fiind motorizat de a șasea generație de procesoare Intel Core i. VivoPC VC65 furnizează opțiuni de stocare flexibile și poate integra două drive-uri. VivoPC acceptă atât unități solid state cât și hard disk-uri cu suport RAID pentru a putea fi utilizat ca un mini server sau ca un NAS. Acesta poate servi, de asemenea, ca o bibliotecă multimedia și permite instalarea de software prin intermediul unității sale optice. VivoPC folosește un adaptor de alimentare extern, având o formă compactă și o mulțime de posibilități de instalare, inclusiv VESA.

Mini PC-urile ASUS VivoMini UN65H și UN45
ASUS VivoMini este un sistem desktop ultra-compact, croit pentru o mulțime de scenarii de utilizare. VivoMini UN65H integrează un procesor Intel Core cu grafică Intel Iris Pro și suportă unități SSD M.2 și hard disk-uri de 2.5 inci pentru accelerarea sistemului de operare și spațiu extins pentru productivitate. VivoMini UN45 are o arhitectură fără ventilator ce permite funcționarea silențioasă chiar și atunci când rulează în sarcină, fiind ideal pentru birouri și biblioteci sau pentru afișajul digital. Acesta oferă, de asemenea, acces mai rapid la date mulțumită suportului M.2 SSD. Ambele Vivo Mini PC-uri beneficiază de performanțe în rețea mai stabile datorită conexiunii Wi-Fi 802.11ac.

ASUS Chromebox CN62
Câștigătorul Good Design Award, ASUS Chromebox CN62, dispune de a cincea generație de procesoare Intel. Sistemul de operare se inițializează instant și pune la dispoziția utilizatorului toate performanțele necesare pentru rularea fluidă a aplicațiilor și vizionarea de filme 4K/UHD. Performanțele în rețea sunt de asemenea impresionante, grație modulului Wi-Fi 802.11ac. ASUS Chromebox este extrem de silențios, păstrând zgomotul la un nivel redus de numai 17dB atunci când este în starea idle. Acesta este prietenos cu mediul înconjurător, absorbind numai 6W în idle, mai puțin decât un corp de iluminat LED.

Proiectorul ASUS E1Z
ASUS E1Z este primul proiector din lume care poate proiecta conținutul stocat pe un telefon cu Android, prin intermediul unei conexiuni micro USB. Acesta integrează o baterie internă, reîncărcabilă, ce permite realizarea de prezentări fără a fi necesară conectarea la o sursă de energie. E1Z poate funcționa ca o baterie externă de 6000mAh, ce poate reîncărca dispozitivele mobile. Proiectorul are o sursă de lumină LED, fără mercur, tehnologie DLP, acoperă în procent de 100% gama de culori NTSC și suportă în totalitate spectrul RGB pentru imaginii clare cu o reproducere fidelă a culorilor.

ASUS

ASUS, cel de-al treilea furnizor mondial de laptopuri consumer și producătorul celor mai vândute și mai premiate plăci de bază, este lider între companiile noii ere digitale. ASUS proiectează şi fabrică produse ce satisfac perfect cerinţele actuale privind experienţa digitală de acasă, lucrul de la birou şi activităţile utilizatorilor, oferind un portofoliu extins de produse, care include plăci de bază, plăci video, monitoare, sisteme PC desktop, laptopuri, netbook-uri, tablete, servere, dispozitive multimedia, soluţii wireless, echipamente de reţea și telefoane mobile.

Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, ASUS a obţinut 4326 de distincţii în anul 2014 și este recunoscut pe plan global pentru revoluţionarea industriei computerelor personale prin Eee PC™. Având peste 13600 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă R&D de elită formată din 4500 de ingineri, compania a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 14.5 miliarde USD în 2014.

Related products:

1 related pictures
ASUS VivoMini UN65H
ASUS VivoMini UN65H
Save...
1 related pictures
ASUS G11
ASUS G11
Save...
1 related pictures
ASUS K20
ASUS K20
Save...
1 related pictures
ASUSPRO E210
ASUSPRO E210
Save...
4 related pictures
ASUS Transformer Book T100HA
ASUS Transformer Book T100HA
Save...
ASUS Transformer Book T100HA
ASUS Transformer Book T100HA
Save...
ASUS Transformer Book T100HA (2015)
ASUS Transformer Book T100HA (2015)
Save...
ASUS Transformer Book T100HA (2015)
ASUS Transformer Book T100HA (2015)
Save...
2 related pictures
ASUS ROG G20
ASUS ROG G20
Save...
ASUS ROG G20CB
ASUS ROG G20CB
Save...
1 related pictures
ASUS ROG G501
ASUS ROG G501
Save...
1 related pictures
ASUS Swift PG279Q
ASUS Swift PG279Q
Save...
7 related pictures
ASUS ROG GL552
ASUS ROG GL552
Save...
ASUS ROG GL552
ASUS ROG GL552
Save...
ASUS ROG GL552
ASUS ROG GL552
Save...
ASUS ROG GL552
ASUS ROG GL552
Save...
ASUS ROG GL552
ASUS ROG GL552
Save...
ASUS ROG GL552
ASUS ROG GL552
Save...
ASUS ROG GL552
ASUS ROG GL552
Save...
5 related pictures
ASUS Zenbook UX305
ASUS Zenbook UX305
Save...
ASUS Zenbook UX305
ASUS Zenbook UX305
Save...
ZenBook UX305
ZenBook UX305
Save...
ZenBook UX305
ZenBook UX305
Save...
ZenBook UX305
ZenBook UX305
Save...
5 related pictures
ZenBook UX303
ZenBook UX303
Save...
ZenBook UX303
ZenBook UX303
Save...
ZenBook UX303
ZenBook UX303
Save...
ZenBook UX303
ZenBook UX303
Save...
ZenBook UX303
ZenBook UX303
Save...