mediaLOOK logo
@
Monitorul ASUS ProArt PA328Q 4K/UHD
București 2015-03-19

Monitorul ASUS ProArt PA328Q 4K/UHD a ajuns în România

ASUS anunță lansarea monitorului ProArt PA328Q 4K/UHD (Ultra-high definition) pe piața românească. Precalibrat din fabrică și conceput pentru fotografi, producători video și graficieni, acest model cu diagonală de 32 inci oferă o rezoluție nativă 4K/UHD (3840x2160 pixeli), o densitate de 138 pixeli pe inch, evidențiindu-se prin designul cu ramă foarte subțire.

ASUS ProArt PA328Q 4K/UHD este precalibrat din fabrică, oferind specialiștilor o acuratețe a culorilor (∆E ≤ 2), o paletă de culoare sRGB de 100%, precum și un spațiu Rec. 709 (HDTV) pentru producție video.

Modelul PA328Q are un design ergonomic și tehnologie ASUS Eye Care, alături de conectivitatea extinsă ce include HDMI 2.0 și MHL 3.0 pentru vizionarea conținutului 4K/UHD de pe dispozitivele mobile, la 60Hz, respectiv 30Hz.

Imagini detaliate 4K/UHD pe un ecran mare de 32 de inci
PA328Q are un ecran cu diagonala de 32 inci și un design cu ramă subțire. Monitorul redă imagini cu detalii uimitoare la rezoluția 3840x2160 pixeli și 138ppi – de 4 ori densitatea unui ecran Full HD (1920x 1080). Panoul IPS (In-Plane Switching) oferă unghiuri de vizualizare de 178 de grade, minimizând alterarea culorilor atunci când imaginea este privită din lateral.

Precalibrat din fabrică pentru uz profesional
Conceput pentru fotografi, producători video și profesioniști din domeniul graficii, PA328Q este precalibrat din fabrică pentru a oferi o acuratețe remarcabilă a culorilor (∆E ≤ 2), o gamă largă de culori de 100% sRGB și Rec.709, acesta din urmă fiind formatul standard HDTV pentru producția și editarea video. PA328Q utilizează o matrice internă LUT (internal lookup table) pe 12 biți și suportă valori gama de .4, 2.2 și 1.8 pentru a îmbunătăți acuratețea culorilor, pentru gradații fine de culoare și o tranziție mai naturală între tonuri. PA328Q are o uniformitate a culorii variind între 91-103%, rezolvând multe dintre problemele comune cum ar fi fluctuațiile de luminozitate și cromatica din diferite zone ale ecranului, oferind culori consistente și precise.

Conectivitate extinsă cu suport 4K/UHD și până la 60Hz
PA328Q oferă opțiuni extinse de conectivitate, ce includ DisplayPort 1.2, mini-DisplayPort 1.2, 2 porturi HDMI și porturi HDMI 2.0 / MHL 3.0 pentru conținut 4K/UHD și rate de refresh de până la 60Hz1. Utilizatorii pot conecta dispozitivele lor compatibile MHL direct la monitor pentru a rula instant conținutul 4K/UHD. PA328Q integrează 4 porturi USB 3.0.

Tehnologii exclusive ASUS pentru creșterea confortului și productivității
PA328Q dispune de tehnologie ASUS Eye Care, certificată TÜV Rheinland, ce elimină pâlpâirea ecranului pentru a oferi mai mult confort în utilizare. PA328Q include, de asemenea, tehnologia Low Blue Light, aceasta fiind baza modurilor Reading și Darkroom din ASUS SplendidPlus Video Intelligence. Aceste moduri scad nivelul luminii albastre, reducând stresul asupra ochilor și oboseala.

ASUS QuickFit Virtual Scale, funcții Picture-by-picture & Picture-in-picture
În plus, ASUS QuickFit Virtual Scale permite utilizatorilor să previzualizeze dimensiunea reală a fotografiilor și a documentelor înainte de tipărire. O grilă afișată pe ecran ajută la aliniere, adăugând mai multă flexibilitate și productivitate. De asemenea, beneficiind de suportul Picture-in-Picture (PiP) și Picture-by-Picture (PbP), utilizatorii au posibilitatea să comute cu ușurință între diverse surse de semnal. Utilizatorii pot configura cum vor să vizualizeze diferitele ferestre, modul PiP permițând afișarea conținutului provenit de la o sursă secundară de semnal într-o fereastră din colțul ecranului, în timp ce modul PbP împarte ecranul pe din două.

Design ergonomic, premiat Red Dot Award
PA328Q este ergonomic și dispune de un set complet de reglaje de rotire, înclinare, pivotare și ajustare pe înălțime pentru a oferi utilizatorului o poziție ideală. PA328Q are un stand cu eliberare rapidă și este compatibil cu standardul VESA pentru montarea pe perete. PA328Q a primit premiul Red Dot Award 2014 pentru design remarcabil.

Disponibilitate și preț
Monitorul ASUS ProArt PA328Q 4K/UHD este disponibil în stoc în România la un preț aproximativ de 5900 lei (TVA inclusiv).

Specificații PA328Q

Ecran

32 inci (81.28cm) ecran lat cu aspect 16:9
WLED/ Tehnologie IPS (In-Plane Switching)

Rezoluție

3840 x 2160 la 60Hz (DisplayPort 1.2/ HDMI 2.0)
3840 x 2160 la 30Hz (HDMI1.4 / MHL 3.0)

Pixeli

0.1845mm/138ppi

 Culori (max)

1.073 miliarde (10 biți)

Unghi de vizualizare

178 grade vertical și orizontal

Contrast Ratio

100,000,000:1 ASUS Smart Contrast Ratio

Luminozitate (max)

350cd/m²

Timp de răspuns

6ms (GTG)

Tehnologii exclusive ASUS

ASUS SplendidPlus Video Intelligence
ASUS Eye Care
ASUS QuickFit Virtual Scale

Intrări/Ieșiri

DisplayPort 1.2
mini-DisplayPort 1.2
HDMI 2.0/ MHL 3.0 (HDMI2.0 suport YCbCr 4:2:0)
2 x HDMI 1.4
4 x USB 3.0
Intrare AV Audio
Conector căști 3.5mm

Stand

Înclinare: +20°~-5°, Pivotare: ±60°, Rotire: 90° sens orar
Ajustare pe înalțime: 0~130mm
Montare VESA: 100 x 100mm
Quick Release Stand

Dimensiuni

734.4 x 615 x 240mm

Greutate (est.)

11.68kg (net)



1DisplayPort 1.2 și HDMI 2.0 suportă conținut 4K/UHD la 60Hz, HDMI 1.4 și MHL 3.0 suportă conținut 4K/UHD @ 30Hz

ASUS

ASUS, cel de-al treilea furnizor mondial de laptopuri consumer și producătorul celor mai vândute și mai premiate plăci de bază, este lider între companiile noii ere digitale. ASUS proiectează şi fabrică produse ce satisfac perfect cerinţele actuale privind experienţa digitală de acasă, lucrul de la birou şi activităţile utilizatorilor, oferind un portofoliu extins de produse, care include plăci de bază, plăci video, monitoare, sisteme PC desktop, laptopuri, netbook-uri, tablete, servere, dispozitive multimedia, soluţii wireless, echipamente de reţea și telefoane mobile. Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, ASUS a obţinut 4256 de distincţii în anul 2013 și este recunoscut pe plan global pentru revoluţionarea industriei computerelor personale prin Eee PC™. Având peste 13600 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă R&D de elită formată din 4500 de ingineri, compania a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 14 miliarde USD în 2013.

Related products:

8 related pictures
ASUS PA328Q
ASUS PA328Q
Save...
Monitorul ASUS PA328Q
Monitorul ASUS PA328Q
Save...
Monitorul ASUS PA328Q
Monitorul ASUS PA328Q
Save...
Monitorul ASUS PA328Q
Monitorul ASUS PA328Q
Save...
Monitorul ASUS PA328Q
Monitorul ASUS PA328Q
Save...
Monitorul ASUS PA328Q
Monitorul ASUS PA328Q
Save...
Monitorul ASUS PA328Q
Monitorul ASUS PA328Q
Save...
Monitorul ASUS PA328Q
Monitorul ASUS PA328Q
Save...