mediaLOOK logo
@
Comisia europeana a lansat platforma online Watify
Bucuresti 2014-05-05

Comisia Europeana a lansat platforma online Watify

Comisia Europeană a lansat platforma Watify pentru a încuraja crearea a 1,5 milioane de joburi în economia digitală a Europei.

Principala preocupare a întreprinzătorilor europeni nu este lipsa de idei ambițioase, ci teama de a le transforma în realitate. Mulți oameni cu idei bune nu îndrăznesc să devină întreprinzători din cauza îndoielilor. Există multe persoane care doresc să pornească o afacere în Europa, la fel ca în Statele Unite, dar pe continentul european se înregistrează un nivel de implicare mult mai mic în inițierea de start-ups. Doar 6% din populația adultă din Europa este implicată într-un business nou, în comparație cu 13% în SUA. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană a lansat platforma online Watify împreună cu Deloitte Belgia, Digitaleurope și European Business Net.

Ce urmărește această inițiativă? Să promoveze antreprenoriatul digital încercând să abordeze aceste îndoieli, să încurajeze crearea de 1,5 milioane de joburi și să dinamizeze 98% din potențialul creativ prin utilizarea tehnologiei digitale.

Dacă ești întreprinzător, îndoielile sunt bune. Conduc la întrebări. Și mai departe la răspunsuri, și în cele din urmă, la idei valoroase.

Îndoielile îi determină pe întreprinzători să facă față dificultăților și să găsească soluții creatoare pentru a le depăși. Cu toate acestea, oamenii cu idei bune ezită să devină întreprinzători din cauza îndoielilor. Se estimează că 1,5 milioane de joburi suplimentare ar putea fi create în economia digitală a Uniunii Europene dacă toată comunitatea europeană ar atinge performanțele antreprenoriale din Statele Unite și Suedia. Iată de ce ambiția Europei este de a crea noi oportunități de afaceri bazate pe tehnologii digitale inovatoare pentru a stimula creșterea economică și pentru a crea locuri de muncă. Cu toate că noile tehnologii, cum ar fi dispozitivele mobile și rețelele sociale, cloud computing și analiza datelor au potențialul de a crea valoare adăugată pentru companiile europene, acestea rămân, din păcate, subexploatate în Europa. Doar 2% dintre companiile europene valorifică deplin oportunitățile oferite de tehnologia digitală.

Watify va ajuta întreprinzătorii să depășească barierele care îi împiedică să demareze propriile afaceri. Această inițiativă îi va ajuta să înțeleagă faptul că fiecare întreprinzător de succes a avut la un moment dat îndoieli și că succesul începe să se materializeze când îți pui în aplicare ideile. Platforma va veni în ajutorul companiilor deja înființate din toate sectoarele demonstrând oportunitățile multiple de dezvoltare a activității existente prin utilizarea tehnologiilor, îndepărtarea îndoielilor și stimularea lor spre acțiune.

Inițiativa Watify se va derula în Europa timp de doi ani. Obiectivul său este de a dezvolta antreprenoriatul digital în Europa. Inițiativa oferă inspirație, suport practic și consiliere pentru întreprinzători și afaceri existente, ajutându-i să realizeze pe deplin oportunitățile pentru creștere și inovație prin folosirea tehnologiilor digitale.

Platforma Watify este finanțată de Comisia Europeană și coordonată de Deloitte Belgia, Digitaleurope și EBN în cadrul Proiectului european Stimulating Digital Entrepreneurship.

APDETIC este organizația coordonatoare a activităților de conștientizare din cadrul acestui proiect în România.

APDETIC

APDETIC este o organizaţie profesională non-profit, independentă, ce reuneşte cele mai importante companii producătoare şi distribuitoare de echipamente de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din România.
APDETIC este membră a organizaţiei DIGITALEUROPE, organizatie care reuneste peste 100 de companii si asociatii profesionale din sectorul ITC. La fel ca în anii 2010 şi 2012, APDETIC coordonează în România Campania europeană de conştientizare eSkills for jobs 2014.

http://www.asociatiait.ro
https://www.facebook.com/pages/Apdetic/186244384742299