mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2012-02-17

Senior Software sustine relansarea Dufa pe piata romaneasca cu sisteme ERP si BI

Dufa Tec a readus pe piata romaneasca produsele originale Dufa apartinand unuia dintre cei mai mari producatori europeni de lacuri si vopsele – Meffert AG. Ca parte a strategiei incepute inca din 2010 de relansare si consolidare a pozitiei Dufa pe piata locala, compania implementeaza sistemele ERP si Business Intelligence oferite de Senior Software, beneficiind astfel de o platforma informatica integrata, capabila sa sustina planurile de dezvoltare accelerata ale companiei.

Dufa Tec este un joint-venture germano-roman, avand ca asociati compania Meffert AG Farbenwerke si pe domnii Liviu Stan si Irinel Gheorghe. Dupa o pauza de 5 ani, compania a readus in Romania cunoscuta vopsea lavabila sub denumirea de Dufa – Originalul german. In ciuda absentei indelungate, notorietatea produselor s-a pastrat, strategia de revenire pe piata avand ca scop readucerea in atentia publicului a calitatii produselor marca Dufa.

Pentru a pastra increderea pe care consumatorii o au deja in calitatea produselor Dufa, compania a considerat necesar un sistem ERP care sa sprijine dezvoltarea companiei prin automatizarea activitatilor repetitive si eficientizarea fluxurilor de lucru si care sa ofere un control mai riguros al costurilor. Astfel, managementul Dufa se va putea concentra mai bine pe anticiparea nevoilor clientilor sai si dezvoltarea, in consecinta, a afacerii.

“Senior Software raspunde cerintelor noastre din acest moment pe partea de achizitii si distributie, permitand lucrul cu diferite categorii de clienti ce pot fi incadrati pe liste distincte de pret, cu diverse drepturi de discount. Pentru ca vanzarile sunt raportate zilnic, performantele echipei de vanzari pot fi urmarite intr-un mod eficient si rapid. In final, Senior Software ne-a oferit cel mai bun raport calitate-pret dintre toti furnizorii de software din acest moment.” domnul Liviu Stan, Administrator al companiei Dufa Tec.

In planurile de dezvoltare ale Dufa Tec se afla si deschiderea unei linii de productie, motiv pentru care consolidarea activitatilor desfasurate in prezent constituie o conditie de baza pentru extinderea sigura a companiei. Investitia intr-un sistem ERP care sa poata acoperi atat problematica actuala cat si pe cea viitoare a fost considerata un pas necesar companiei aflate intr-o perioada de relansare, dar cu mari perspective de crestere.

Tot cu ajutorul sistemului ERP si a modulului integrat de Controlling, Dufa Tec va putea repartiza cheltuielile pe centre de cost pentru urmarirea si controlul mai eficient al acestora, avand astfel posibilitatea de a compara bugetele previzionate cu cele realizate si de a efectua analize complexe ale profitabilitatii companiei.

Pentru a acoperi partea de raportare catre compania – mama din Germania, SeniorERP a pus la dispozitia managerilor rapoarte generate in timp real, cu informatii complete si corecte asupra activitatii desfasurate, ceea ce a adus la scaderea timpului dedicat intocmirii situatiilor cerute. Implicarea minima a angajatilor in procesul de raportare rezulta atat in cresterea productivitatii acestora cat si a calitatii datelor extrase din sistem. Rapoartelor din SeniorERP li se alatura SeniorVisualBI, sistemul Business Intelligence care va sustine procesul decizional intern prin analize interactive, analize de tip “what-if”, grafice corelate sau harti customizabile. Avantajul acestei solutii BI consta in faptul ca nu ofera doar o serie de rapoarte predefinite, ci o baza de date actualizata care poate fi accesata in detaliu si de unde pot fi extrase exact informatiile dorite, in formatul potrivit.

“Softul achizitionat de la Senior Software ne ofera rapoarte complete privind vanzarile, stocurile, comenzile nelivrate, soldurile catre clienti si furnizori, o analiza completa a cash-flow-ului. Rapoartele sunt exportate direct din sistem si nu mai este nevoie de o prelucrare manuala a acestora, ceea ce duce la o economie de timp si eliminarea erorilor umane privind prelucrarea datelor.” domnul Liviu Stan, Administrator al companiei Dufa Tec.

Totodata, Dufa Tec are in vedere integrarea cu Meffert AG, firma – mama din Germania, pentru a asigura unitatea informatiilor la nivelul intregii companii si schimbul de date in timp real, dar respectand in acelasi timp standardele internationale de compatibilitate specifice platformei informatice utilizate de compania-mama, deja integrata cu sisteme din numeroase tari.

Produsele multinationalei Meffert AG sunt exportate in 60 de tari din lume. Dufa Tec detine licentele marcilor Dufa si Profitec pentru Romania, pe toata durata de functionare a companiei. In Romania, Dufa este prezenta in peste 1500 de magazine de retail din toata tara prin intermediul a 20 de parteneri-distribuitori regionali precum si in magazinele unor clienti majori din segmentul DIY (Do It Yourself).

Pentru detalii, accesati www.SeniorERP.ro

Despre SeniorERP:
SeniorERP este cea mai noua platforma tehnologica pentru Distributie, Productie, Servicii si Retail:
• Primul ERP din Romania disponibil SaaS
• Primul ERP din Romania disponibil in Azure - solutia cloud de la Microsoft
• Primul ERP din Romania care a incorporat cea mai noua generatie de interfata, pentru a asigura simplitate in utilizare
• Primul ERP din Romania scris complet in tehnologia .NET 4.0 - care include WCF pentru comunicatie securizata in timp real prin internet si WF pentru modelarea fluxurilor de business conform nevoilor clientilor
• Primul ERP din Romania care a incorporat platforma de analiza a datelor Tableau Software - lider mondial in vizualizarea datelor
Despre Senior Software:
Infiintat in 2003, Senior Software este unul dintre cei mai inovatori jucatori pe piata sistemelor software de management al afacerilor. Companie avand capital integral romanesc, Senior Software dezvolta si implementeaza sisteme informatice de ultima generatie, specializate pe verticale de piata, SeniorERP si SeniorCRM.
Senior Software este Microsoft Gold Certified Partner si detine certificare Microsoft pentru SeniorERP in conformitate cu cerintele Microsoft Windows Server, Web Services si .NET Framework. Senior Software este certificata conform standardelor ISO 9001:2000 pentru sistemul de management al calitatii. Implementarea standardelor ISO pentru managementul calitatii a avut ca scop principal definirea unor procese si obiective masurabile si garantarea replicarii calitatii la standarde inalte in orice activitate desfasurata pentru clientii companiei.

Printre clientii Senior Software se numara:
Walmark Romania, Regency Company, Mirano, Consolight, Multibond Dural, Akzo Nobel Coatings Romania, Phoenix Contact, Rocast, Side Grup, General Parmafood, Apollo Mod Distribution, Koelner Romania, Velfina, Dinamic 92 Distribution, S&D Pharma, Immergas Romania, Farmaceutica Remedia, Hofigal, Biochefarm, KG Rulmenti, Felder Gruppe, Vitap Echipamente, Sea-Bell Trading, General Industry, Sentia, Dacia Plant, Gamacris Distributie, Casalco, Ocean Fish, DDS Group, Romvelia Prodcom, Vitacom Electronics etc.

Senior Software