mediaLOOK logo
@
Noul site 4PSA
București 2011-02-18

Brandul 4PSA susținut global de o nouă prezență online

4PSA, producătorul soluției software de Comunicații Unificate pentru cloud, VoipNow, a lansat noua imagine a brandului global 4PSA prin intermediul noului site precum și sisteme informatice automatizate pentru suportul tehnic, vânzări și licențiere. Transformările se înscriu în filozofia de afaceri și strategia de marketing ale 4PSA.

Noile culori dominante ale imaginii 4PSA sunt verdele și portocaliul. Acestea reflectă deopotrivă unda de energie caracteristică organizației 4PSA și devotamentul pentru valorile fundamentale. Compania transpune simbolurile brandului în produse software inovatoare, care optimizează consumul de resurse prin intermediul cloud computing și le permite utilizatorilor să interacționeze și să colaboreze beneficiind de avantajele oferite de Comunicațiile Unificate.

Site-ul companiei (www.4psa.com) a fost reproiectat, optimizat și simplificat atât vizual, cât și funcțional. Vizitatorii vor putea repera mult mai ușor informațiile relevante, iar clienții au la dispoziție două portaluri puternice pentru administrarea afacerilor și pentru colaborarea la nivel tehnic cu 4PSA. Experiența interacțiunii cu noul site este îmbunătățită prin implementarea propriilor tehnologii software de automatizare.

Am reușit să optimizăm și să eficientizăm multe procese și sisteme interne, care în mod normal necesitau intervenție sau monitorizare umană. Am urmărit îmbunătățirea experienței de navigare pe site, astfel încât clientul actual sau potențial să localizeze rapid informația relevantă pentru afacerea sa. De regulă, acest aspect este neglijat de aplicațiile de automatizare deoarece majoritatea coroborează informația din perspectiva furnizorului. Noi credem că succesul unei afaceri depinde în mod categoric de atenția acordată clienților”, a declarat domnul Bogdan Cârstoiu, director general 4PSA.

Cele două portaluri destinate clienților și partenerilor 4PSA sunt denumite Business Zone și Support Zone. “Una dintre cele mai importante concluzii la care am ajuns în urma analizei comportamentului clienților noștri este că aceia din zona business au alte cerințe decât cei din domeniul tehnic. Ceea ce pentru unii este foarte clar, pentru alții nu este suficient, și viceversa. De aceea, am creat pe de o parte, un portal pentru administrarea relațiilor comerciale în care persoanele de contact au acces la licențele software, informațiile legate de procesul de facturare, comenzi și provizionare, și pe de altă parte, un portal tehnic prin intermediul căruia clienții pot contacta inginerii departamentului de suport, pot accesa documentația tehnică și de tip Knowledge Base, precum și întregul istoric al incidentelor tehnice înregistrate de-a lungul colaborării cu noi. Cele două zone sunt foarte diferite, atât ca design, cât și ca organizare”, a mai adăugat domnul Cârstoiu.

Chiar dacă portalurile Business Zone și Support Zone diferă ca formă și concept, ele pot fi administrate concomitent de către reprezentanții clienților. Noile portaluri și sistemele interne îmbunătățite vor permite companiei 4PSA să lanseze noi servicii pe parcursul lunilor următoare.

4PSA

4PSA este un producător de software inovator, specializat în aplicaţii ce funcționează în medii de tip cloud computing. Compania furnizează sub marca 4PSA soluţii ce ajută furnizorii de servicii şi organizaţiile să îşi administreze mai bine infrastructurile IT, să își automatizeze procesele şi să îşi îmbunătăţească comunicaţiile.

Cea mai importantă soluţie a companiei este VoipNow Platform, o suită de aplicaţii software create pentru accelerarea implementării Comunicaţiilor Unificate de către companii și utilizatorii finali. Produsele sunt proiectate pentru cloud computing, oferind performanțe de neegalat, facilități complete, scalabilitate, precum și ultimele progrese în automatizare. Succesul 4PSA la nivel global se bazează pe excelenţă, inovaţie şi adaptare la cerinţele clienţilor. 4PSA implementează sistemul de management al calitaţii ISO 9001:2008 certificat de către TÜV CERT.

Pentru mai multe informaţii, vă invităm să vizitaţi http://www.4psa.com, să ne urmăriți pe Twitter: www.twitter.com/4psa sau să aderați la grupul LinkedIn pe http://www.4psa.com/linkedin.

Related products:

3 related pictures
Noul site-ul 4psa - homepage
Noul site-ul 4psa - homepage
Save...
Noul site-ul 4psa - portalul Business Zone
Noul site-ul 4psa - portalul Business Zone
Save...
Noul site-ul 4psa - portalul Support Zone
Noul site-ul 4psa - portalul Support Zone
Save...